Breaking news: CCR a decis! De mâine, românul va fi impozitat nu doar pentru ce are, ci și pentru ce ar putea avea, ce visează să aibă și, în cazuri speciale, pentru ce nu va avea niciodată.
E o veste istorică: taxele locale pot crește cu 70%.
Nu pentru noi.
Pentru ei.
Că noi oricum nu ne mai simțim mâinile de la cât tot plătim.
Dar stați liniștiți: nu e hărțuire fiscală.
Nu, nu.
Este doar o recalibrare a fericirii colective.
Că veni vorba de fericire…
Ai 3000 cmc?
Felicitări.
Nu, nu ești bogat.
Ești doar prost, după standardele autorităților, pentru că ai cumpărat o mașină cu patru roți… la fel de rotunde ca ale unui Matiz de 800.
Numai că uite așa, banalul volum din cilindri te transformă din simplu cetățean în sponsor oficial al bugetului local.
Ocupă 3000 cmc mai mult spațiu pe asfalt?
Nu.
Dar ocupi tu mai mult spațiu în baza lor de date, așa că plătești.
Nu fizica pe tine te taxează.
Adminstrația!!!
„Ai cumpărat mașina odată?” – Mare greșeală!
Păi cum adică ai cumpărat-o DOAR o dată?
Statul consideră asta lipsă de respect.
El se așteaptă să o mai cumperi o dată în fiecare an, sub formă de taxe, accize, RCA, rovinietă și încă un mic ritual de muls lunar, ca să simți că trăiești în civilizație.
Motorul ți l-a dat gratis?
Nu.
Dar ți-l ia înapoi, câte puțin, în fiecare zi, la pompă.
Motorina e 8 lei?
Păi normal.
4 lei ar fi fost prea puțin pentru o țară europeană care funcționează la nivelul utilajelor din 1962.
Trebuie să plătim progres relativ la regres.
Casa?
Aoleu, nu începe cu casa…
Ți-a dat statul terenul?
Nu.
Ți l-a și taxat, apoi ți-a mai luat și bani să te lase să construiești pe el.
Cu autorizații, taxe, TVA, ștampile, dosare cu șină, „să mai veniți și mâine, că nu e doamna la birou”.
La final, când casa e gata și îți vine să plângi de bucurie…
Hop!
Mai plătești o dată.
Taxă pe bucurie.
Taxă pe avere.
Taxă pe spațiul dintre ziduri.
Taxă pe iluzia că ești proprietar.
Ești proprietar doar între 1 și 30 ale lunii, înainte să vezi impozitul.
Și totuși… 70%?!
Da, domnule.
70%!!!
E o cifră aleasă special: destul cât să doară, dar nu destul cât să iasă lumea în stradă.
Genul de amputare financiară făcută cu zâmbetul pe buze.
„Trebuie bani la buget!”, ne spun.
E adevărat.
Bani trebuie.
La cât se fură, chiar trebuie completat.
CONCLUZIA PAMFLETULUI
Românul vrea doar atât:
– să conducă o mașină fără să fie tratat ca oligarh,
– să își facă o casă fără să fie considerat sponsor,
– să plătească un impozit normal, nu zestre pentru mătușa administrației publice.
Dar când statul îți cere 70% în plus, e clar:
nu tu ești problema.
Tu ești soluția lor financiară.
O soluție proastă, dar sigură.