NU PSD a promovat și susținut liberalizarea! Dimpotrivă

DEPUTAT PSD DE GIURGIU – MARIAN MINA

❌ Școli închise, spitale ajunse la mila furnizorilor de gaz și/sau electricitate, inflație mare, scumpiri în cascadă ale tuturor produselor și serviciilor, prăbușirea puterii de cumpărare, agravarea #sărăciei pentru milioane de români. Toate acestea sunte efecte ale LIBERALIZĂRII hotice a pieței de energie, făcute cu orice preţ, fără nicio pregătire și nicio preocupare pentru interesul consumatorilor!

🟥 NU PSD a promovat și susținut liberalizarea! Dimpotrivă. Am avertizat în nenumărate rânduri asupra nocivității profunde a aceste decizii și am cerut repetat măsuri compensatorii. Din nou, insistăm pentru ajustarea prevederilor legale, astfel încât oamenii și companiile să primească un sprijin REAL față de scumpirile masive ale energiei.

❎ Este clar că Legea Plafonării prețurilor la energie, adoptată de FOSTA majoritate parlamentară, NU produce efectul scontat. Aşadar, se impun modificări urgente, motiv pentru care PSD a cerut întrunirea rapidă liderilor coaliției, care să discute și să ia deciziile politice necesare.Propunem:

📌 Acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, cât mai simplu, rapid și fără birocrație. Valoarea ar trebui să fie suficient de mare pentru ca oamenii să facă față facturilor majorate fără riscul deconectării sau a sărăcirii extreme

📌 Simplificarea procedurilor de plată a compensațiilor pentru furnizorii de energie, astfel încât activitatea acestora să nu fie afectată Reglementarea unor sancțiuni pentru furnizorii de energie care nu respectă plafoanele impuse de legislația în vigoare.

📌 Extinderea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori din energie din economie și la IMM-urile afectate puternic de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

🟥 În plus, PSD pledează insistent pentru utilizarea tuturor resurselor posibile pentru creșterea eficienței energetice, nu doar la nivelul locuințelor individuale, ci și al companiilor. România are la dispoziție banii europeni din Fondul de modernizare pe care încă nu i-a accesat.