Gata cu scandalul şi cu alegerile din PNL şi USR!

România are probleme grave şi urgente! Gata cu scandalul şi cu alegerile din PNL şi USR!

Alături de aplicarea unor măsuri logice în sistemul sanitar şi în cel de învăţământ, în plin val 4, subiectul facturilor la energie şi gaze ar trebui să fie PRIORITAR pentru cei de la Putere!

Însă, noi ne-am pierdut orice speranţă că fac şi ei măcar o dată ceea ce trebuie pentru ţară, astfel că #PSD continuă demersurile necesare pentru ca Legea privind plafonarea preţurilor să fie adoptată!

Dacă actul normativ va intra în vigoare, prețurile de pe facturile românilor vor scădea IMEDIAT cu până la 43% pentru energie electrică și cu până la 23% la gaze naturale. În plus, românii vor mai primi o compensație de 50% din scumpirile plătite în ultimele 6 luni.

Creşterea preţurilor la energie şi gaze va fi plafonată pentru următoarele 6 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, iar plafonul este stabilit la media prețurilor din perioada martie-septembrie 2021. Astfel, la energie electrică, va fi un preț maxim de 380 lei/MWh şi la gaze naturale un preț maxim de 192 lei/MWh.

Totodată, #PSD a prezentat o inițiativă legislativă şi pentru sprijinirea IMM-urilor la plata facturilor pentru gaze și pentru curentul electric. Peste 96% din IMM-uri sunt firme românești. Aşadar, Legea PSD este o lege pentru sprijinirea antreprenorilor români din clasa de mijloc pentru a face față creșterii aberante a facturilor.

În plus, şi europarlamentarii #PSD cer dezbatere în Parlamentul European pentru combaterea creșterii prețurilor la energie. Ca atare, pe toate căile, parlamentare, interne și externe, prin inițiative, solicitări oficiale și luări de atitudine, PSD se implică în rezolvarea crizei energetice actuale!