31 oct. 2026, S

Mediul de afaceri din județul Giurgiu s-a reunit în această seară, la prima ediție a Galei Oamenilor de Afaceri, un eveniment organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Giurgiu, dedicat companiilor care au obținut rezultate în activitatea desfășurată în anul 2025. În cadrul evenimentului au fost premiate 39 de societăți comerciale din județ, reprezentând domenii diverse, de la agricultură și industrie până la construcții, servicii și comerț.

Evenimentul a adus la aceeași masă reprezentanți ai mediului privat, ai administrației județene și ai instituțiilor cu atribuții în domeniul economic. Printre invitați s-au numărat președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, prefectul Ion Ghimpețeanu, dar și reprezentanți ai camerelor de comerț din București și Teleorman și ai instituțiilor din domeniul agriculturii.

Președintele CCIA Giurgiu, Marian Mihalcea, a explicat că gala nu a fost gândită doar ca un eveniment de premiere, ci și ca un prilej de apropiere între antreprenori și autoritățile locale. Acesta a anunțat că firmele giurgiuvene au înregistrat, în 2025, o creștere de peste 12% a cifrei de afaceri cumulate, iar 92 de companii din județ s-au clasat pe poziții fruntașe în Topul Național al Firmelor, realizat de Camera de Comerț și Industrie a României.

Totodată, Marian Mihalcea a vorbit despre dificultățile întâmpinate de mediul privat, în contextul modificărilor fiscale și al creșterii costurilor. Acesta a criticat majorarea TVA-ului, dublarea impozitului pe dividende și creșterea costurilor cu energia, considerând că măsurile fiscale au pus o presiune suplimentară asupra companiilor. Președintele Camerei de Comerț a anunțat că, în perioada următoare, instituția va publica o analiză privind situația economică a județului Giurgiu.

Unul dintre cele mai importante momente ale serii a fost intervenția președintelui Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, care a vorbit deschis despre relația dintre stat și mediul privat, dar și despre responsabilitatea administrației locale față de antreprenorii din județ.

Acesta a recunoscut că măsurile adoptate de Guvern au dezamăgit o parte dintre oamenii de afaceri și a criticat deciziile fiscale care au afectat activitatea companiilor. Toma Petcu a declarat că își dorește o schimbare a modului în care administrația colaborează cu mediul privat și a promis că va susține implicarea firmelor locale în proiectele derulate de Consiliul Județean.

„Mi-aș dori ca pe orice tip de activitate și de prestare de serviciu și de lucrare pe care Consiliul Județean o scoate la licitație, să aveți capacitatea să vă așezați la masă, să vă uniți și să veniți cu toții în aceste proceduri”, a transmis președintele CJ Giurgiu.

Acesta a subliniat că își dorește ca resursele financiare ale Consiliului Județean să rămână, pe cât posibil, în economia locală, prin implicarea companiilor din Giurgiu în lucrările și serviciile contractate de instituție, cu respectarea procedurilor legale.

„Voi apăra județul și antreprenorii din Giurgiu de deciziile pripite de la nivel național”, a afirmat Toma Petcu, adăugând că își propune să sprijine companiile locale și să creeze o colaborare mai strânsă între administrație și oamenii de afaceri. Acesta a făcut apel și la antreprenorii care nu sunt încă membri ai Camerei de Comerț să se alăture organizației.

La eveniment a fost prezent și prefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpeteanu, care a vorbit despre importanța colaborării dintre instituțiile publice și mediul privat, subliniind rolul investițiilor și al companiilor care aleg să își desfășoare activitatea în județ.

Un alt subiect prezentat în cadrul galei a fost înființarea Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Giurgiu. Cătălin Mihalache, președintele noii structuri, a explicat că aceasta va oferi companiilor o alternativă pentru soluționarea litigiilor comerciale. Printre avantajele prezentate s-au numărat confidențialitatea procedurilor, posibilitatea soluționării litigiilor într-un interval estimat de trei până la șase luni și flexibilitatea în alegerea arbitrilor. Pentru ca un litigiu să poată fi soluționat prin arbitraj, părțile trebuie să accepte această procedură printr-o clauză arbitrală în contract sau printr-un acord ulterior.

În cadrul galei au fost premiate 39 de companii, împărțite pe categorii în funcție de dimensiunea și domeniul de activitate. Printre acestea s-au numărat TOTAL NETWORK MANAGEMENT SRL, DELTA ROM SRL, MICUL FERMIER GRIFARM SRL, EUROPA STAR SERVICE SRL, DOLCE PAN GOLD SRL, DELTA GAS LNC SRL, ZIROM SA, INSADCOM SAROS SRL, REOS PRODUCTION SRL, EUROCOMPANY GROUP SRL, AGRICOLA PROGRESUL RĂSUCENI SRL, TÂNĂR FERMIER 2009 SRL, AGROZOOTEHNICA INVEST SRL, PRODESIGN 2002 SRL, ELECTROCONSTRUCȚIA ELCO GIURGIU SA, MATMAR IMPEX SRL, MVM GAS & ENERGY SRL, MUSCHI UNIVERSAL SRL, APA SERVICE SA, ECO GREEN CONSTRUCȚIE SRL, FLOVER SRL, RBC PRODUCȚIE PUBLICITARĂ SRL, UCHIGRAF SRL, DERATON EXPRESS DDD SRL, EUROCRIS BUSINESS SRL, ORIGINAL HAPPY DANCE SRL, ACZ ȘI CEI ȘAPTE PITICI SRL, DVD MASTER SRL, TRACTOR SUD SRL, UTIL SPC SRL, SORANA SUD DISTRIBUTION SRL, PALACE SRL, CRISIR INSTALL SRL, CASA 2001 SRL, STANDARD STOCK SRL, AMM SRL, GHEȘTUBEANU SRL, AMA PANSERELE și PREMIUM FRESH FISH PROD SRL.

Au fost acordate și distincții pentru nouă dintre companiile giurgiuvene clasate în Topul Național al Firmelor, printre acestea numărându-se ZIROM SA, CASA 2001 SRL, DELTA GAS LNC SRL, TÂNĂR FERMIER 2009 SRL, AGROZOOTEHNICA INVEST SRL, DVD MASTER SRL, MICUL FERMIER GRIFARM SRL, DELTA ROM SRL și AMM SRL.