Fă sport ! Și vei fi mai fericit

mona

Sportul nu e pentru performanță, neapărat. Sportul trebuie să fie un mod de viață pentru toți. Copii, tineri, adulți și vârstnici. Da, și oamenii în vârstă, dacă nu suferă de afecțiuni grave, pot face sport. Sportul nu înseamnă doar greutăți. Sau alergat. Trebuie să ne găsim forma de mișcare pe care să o putem efectua. Dar nu sporadic. Pentru că dacă mergi la sală o dată pe săptămână și în rest nu te miști din pat sau din fața calculatorului, nu vei vedea niciodată rezultate. Sportul nu e doar pentru slăbit. Sportul e pentru tonifierea musculaturii, pentru o rezistentă a organismului și pentru confortul tău psihic. Aud, foarte des, scuza: ,,Nu am timp să fac sport. Vin obosită de la serviciu. Ies cu copilul în parc” Astea sunt pretexte. Și v-o spune cineva care creste singură doi copii, fără niciun ajutor, care muncește 8-10 ore pe zi, iar in weekend 4-6 ore. Dacă sportul e un mod de viată, știi clar că nu ai cum să lipsești. E ca programarea la coafor. Sau la unghii. Sau la depilat. Nici nu vă imaginați cât de bine vă veți simți atunci când sportul va fi parte din viața voastră. Niciodată nu ești prea bătrân pentru a te apuca de sport. Fă plimbări lungi, dacă nu-ți permiți un abonament la sală. Ia o sticlă de 2 litri și ridic o pentru a-ți tonifia musculatura brațelor. Uită-te pe youtube, sunt atâtea exerciții pe care le poți face acasă! Fă sport ! Și vei fi mai fericit!