A ÎNCEPUT DISTRIBUIREA AJUTOARELOR ALIMENTARE
În conformitate cu Hotărârea de Guvern modificată prin Hotărârea 627/2015 privind implementarea Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, începând cu data de 14 iunie 2016, Primăria municipiului Giurgiu prin Direcția de Asistență Socială a demarat procedura de distribuire a ajutoarelor alimentare. Giurgiuvenii care vor intra în posesia ajutoarelor comunitare sunt: cei care beneficiază de ajutorul social (923), alocația de susținere (1060), pensionarii a căror pensie se află sub cuantumul de 450 de lei (2236), persoanele cu handicap gradul I și II (2408), șomerii indemnizați (229) și neindemnizați (490), precum și persoanele fără venituri (740). În total, 8086 de persoane se află pe tabelul privind distribuirea ajutoarelor alimentare care au început să fie distribuite cu data de 14 iunie, în ordine alfabetică, astfel: *litera A – 14 iunie, *litera B – 15,16,17 iunie, *litera C – 21,22,23 iunie, *litera D – 24,27 iunie, *literele E, F – 28, 29, 30 iunie, *literele G,H,I – 01,04 iulie, *literele J,K,L – 05 iulie, *litera M – 06,07 iulie, *literele N,O,P – 08,11 iulie, *literele R,S – 12,13 iulie, *literele T, U, V, Z. Prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2016, o persoană beneficiară va ridica de la punctul de distribuire: 1 kg orez, 1 kg făină, 1 de zahăr, 2 de mălai, 500 g. fasole, 400 g. paste făinoase, 2 l. ulei, o conservă pate porc, 1 conservă pastă de tomate și 1 conservă carne de vită. Distribuirea alimentelor se face pe baza actului de identitate în original de la punctul termic nr. 62 din strada Tineretului, în zilele menționate mai sus, în intervalul orar 08:00 – 15:30.
