DRUMUL CRUCII„ – ACȚIUNE ÎN PREMIERĂ LA GIURGIU
În prima zi din Săptămâna Patimilor, giurgiuvenii vor asista la un ceremonial în premieră la Giurgiu. Este vorba despre „Drumul Crucii”, ce comemorează calea spre Golgota și crucificarea Mântuitorului. Acest ritual va aduce în atenția spectatorilor cele 13 opriri ale Mântuitorului în drumul Său spre Golgota.
”Am asistat anul trecut la Bistrița la un astfel de ceremonial și vreau să spun ca am rămas marcat și totodată mi-am dorit să aduc la Giurgiu acest spectacol. Am reușit să contactăm actorii de la București pentru a le face această propunere pe care au și acceptat-o”, a declarat în conferință, primarul Nicolae Barbu.
Ceremonialul va avea loc în după-amiaza zilei de 25 aprilie, dramatizarea fiind realizată de un grup de 80 de actori bucureșteni. Itinerariul străbătut de aceștia va dura în jur de o oră și va începe de la Intersecția cu bulevardul Daciei spre șoseaua București, culminând pe esplanada Teatrului ”Tudor Vianu” cu Răstignirea.
Evenimentul ”Drumul Crucii” face parte din acțiunile desfășurate în cadrul programului ”Primăvara Culturală Giurgiuveană”. Cei 80 de actori care vor reface scenariul drumului spre Golgota sunt voluntari, Primăria Municipiului Giurgiu asigurând doar costurile transportului București-Giugiu și întors.
Mai multe detalii legate despre ora exactă la care va începe ceremonialul sau alte modificări ce ar putea interveni vor fi postate pe site-ul primăriei,http://www.primariagiurgiu.ro/.