România, între speranțe și statistici reci
În 2025, România intră din nou în laboratorul global numit PISA, cu aceleași emoții cu care un elev nepregătit intră într-o lucrare surpriză: nu știe exact ce urmează, dar bănuiește că nu va fi bine. Anul acesta avem chiar și noutăți – evaluare la limba engleză, competențe digitale –, dar miezul problemei rămâne același: elevii noștri au dificultăți în a înțelege un text, în a face o problemă de matematică aplicată sau în a folosi logică elementară în științe.
PISA nu măsoară „tocitul”, ci capacitatea de a gândi. Iar aici suntem în continuare la terapie intensivă, cu perfuzia conectată direct la tradiția învechită a unui sistem incapabil să se reformeze.
Ce greșim? Aproape tot ceea ce contează
De 20 de ani, România tratează educația ca pe un exercițiu de PR. Avem „reforme istorice” la fiecare ministru, manuale noi care se blochează la licitații, concursuri de directori anulate, simulări peste simulări și un haos legislativ care schimbă regulile de două ori pe an.
Greșim fundamental în trei direcții:
2.1. Politizarea grotescă a școlii
Fiecare ministru vine cu „viziunea lui”, de obicei un amestec de improvizații, orgoliu și urgențe electorale. Reforma devine o colecție de semnături, nu de rezultate. În alte țări, educația are strategie pe 20 de ani. La noi, strategiile sunt ca brazii de Crăciun: frumoase o săptămână, aruncate după sărbători.
2.2. Programe școlare ruginite
Elevii învață încă după scheme gândite în anii ’80, cu materii stufoase şi fără relevanţă. PISA cere rezolvarea de situații reale. Noi cerem memorarea definițiilor. PISA testează adaptabilitate. Noi evaluăm reproducerea mecanică.
Nu e un mister de ce pierdem.
2.3. Inechitatea profundă între rural și urban
O Românie urbană merge înainte cu after-school, profesori dedicați și table interactive. O Românie rurală rămâne blocată cu toaleta în curte, lipsă de profesori și elevi care fac naveta trei ore. Când trei sferturi din țară nu are acces la „normalitate”, nu poți cere performanță la nivel național.
Cauzele reale: nu elevii sunt problema
Elevii români nu sunt „mai slabi”. Sunt doar produsele unui sistem slab.
Cauzele sunt structurale:
Subfinanțarea cronică, cosmetizată prin artificii contabile și promisiuni neonorate.
Formarea precară a profesorilor, fără mentorat real și fără criterii moderne de recrutare.
Lipsa culturii meritocratice – performanța profesorilor nu este recompensată, iar lipsa de performanță nu este sancționată.
Haosul administrativ, unde directori numiți politic schimbă prioritățile după culoarea partidului.
Absența unei viziuni pe termen lung, care să lege școala de piața muncii, de digitalizare și de nevoile societății.
În 2025 încă ne minunăm că sistemul produce rezultate slabe, dar refuzăm să admitem că el a fost proiectat să producă mediocritate, nu excelență.
Cauzele reale: nu elevii sunt problema
Dacă vrem ca PISA 2025 și PISA 2028 să nu mai fie execuții publice, avem nevoie de o schimbare radicală, nu de încă o „strategie cadru pentru optimizarea performanței educaționale” – limbajul preferat al ministerului când vrea să spună nimic în multe cuvinte.
4.1. Depolitizarea reală a educației
Ministrul să nu mai fie un politician pus temporar să facă poze cu elevi. Trebuie un mandat profesional, minimum 5 ani, cu indicatori clari și evaluare externă. Fără asta, schimbăm doar fețele, nu și rezultatele.
4.2. Curricula redusă, modernizată și aplicată
Mai puține ore, mai multe competențe. Mai puțină teorie inutilă, mai multă gândire critică, tehnologie, creativitate, analiză, dezbatere. Copiii trebuie să învețe să rezolve probleme reale, nu să recite paragrafe.
4.3. Profesori mai bine pregătiți și mai bine plătiți
Nu vom avea niciodată rezultate bune cu profesori suprasolicitați, prost plătiți și trimiși să predea după manuale experimentale. E nevoie de formare continuă reală, practică, nu de cursuri formale bifate pentru dosar.
4.4. Investiții serioase în zona rurală
Laboratoare reale, transport, internet, campusuri educaționale, burse, consiliere. Fără aceste lucruri, diferența rural–urban va continua să devină un zid.
4.5. Stabilitate legislativă
Un copil începe clasa pregătitoare cu un set de reguli și ajunge la liceu cu alte șapte versiuni schimbate între timp. Această instabilitate este cel mai mare sabotaj al politicilor publice.
5. Concluzie: România are elevi buni, dar conduce prost autobuzul
PISA 2025 nu va fi surprinzător. Problema nu este la elevi, ci la conducerea sistemului. Dacă în 20 de ani am avut peste 20 de miniștri, fiecare cu „prioritățile lui”, ceea ce avem azi este suma deciziilor incoerente.
România nu duce lipsă de inteligență, ci de direcție. Nu duce lipsă de copii capabili, ci de adulți responsabili în poziții de comandă.
Dacă vrem ca generațiile viitoare să nu mai fie comparate la nesfârșit cu media OECD și să pară mereu în deficit, trebuie să începem cu o lecție simplă, dar ignorată de toți miniștrii de până acum: educația nu e locul unde faci campanie, ci locul unde construiești viitorul unei națiuni