Haarlem: O lecție în administrație
Reportaj de Robert Grigore
Sfârșitul celei de-a doua vizite in teren din cadrul proiectului Everyday Cohesion implementat de European House ne-a reunit în Olanda, țara ce încă poartă în memoria colectivă română o conotație negativă, ca una dintre puținele țări care au acționat ca o poartă închisă în misiunea aderării Romaniei și Bulgariei în Schengen. Cu acest context în minte, orașul Haarlem a fost spre care am plecat cu cel mai mult interes, in tematica coeziunii europene.
Olanda ne-a primit cu o frumusețe rar întălnită. Fiecare straduță din Haarlem era un mic tablou. Este singura destinație din proiect unde nu m-am plimbat doar din scop jurnalistic, ci și de plăcere. Haarlem este un oraș în zona metropola al Amsterdamului, în vestul său, la o distanță egală de Zandvoort și de capitală. Se află pe răul Spaarne, ceea ce i-a dat oportunitatea de a fi una dintre principalele zone de crescut faimoasele lalele olandeze în trecut. Haarlem avea un rol economic mult mai impotant istoric, fiind cu adevărat un oraș strategic, însă epoca de aur a Olandei (1588-1672) a stabilit Amsterdamul ca orașul primordial. La 230,823 de locuitori în zona urbană, Haarlem este cel mai mare oraș pe care l-am vizitat.
În prima zi am putut să mă bucur de oraș în întregime, o bucurie amplificată de ploile de toamnă de care am avut parte. Recunosc că Haarlem pentru mine a fost un obiect mult mai turistic decât celălalte două, fiind cazați chiar lângă o biserică de o frumusețe nespusă, Biserica Sfântului Bavo. În a doua zi, am avut plăcerea de a discuta cu reprezentanți din adminstrația publică din Noord-Holland despre planurile lor de viitor în ceea ce privește proiectele regionale și gestionarea fondurilor valabile. Aici trag o comparație destul de aspră cu Giurgiu. În subsecventa întalnire, ne-a fost prezentat un plan de acțiune ce durează cca. 10 ani, pentru revitalizarea transportului în comun. Planul a fost bine punctat, cu toate datele și sursele necesare pentru a se justifica, cu stagii de acțiune coerente, și prezentatorii au avut raspunsuri egal de pertinente. Cand au fost întrebați de un coleg jurnalist dacă aceste planuri au o valabilitate în cazul în care guvernul Olandez se va mai îndreapta intr-o continuă direcție extremistă, cum sunt tendințele în ultimii ani, ni s-a acordat un raspuns foarte onest: un „NU” cert. Am admirat faptul că această administrație nu ne-a spus doar ce am vrut să auzim, lucru pe care nu îl pot spune despre politicieni români, și în special cei giurgiuveni. Au recunoscut faptul că opinia publică poate opri fundamental demararea acestui proiect, că fondurile pot foarte ușor să fie folosite degeabă. În final am ramas mai puțin interesat în proiect în sine, ci în transparența de care au dat evidență, o transparență necesară și mult prea lipsită în cultura politică română.
Foto credit: European House
După o pauză de pranz oferită chiar de administrația publică, am luat trenul către periferia Haarlemului unde am vizitat una dintre puținele companii din Occident care se bucură de finanțare din partea Uniunii Europene, 3D Makers Zone. Compania este un fel de laborator de cercetare în imprimarea 3D, ocupandu-se exclusiv cu tranzacții între afaceri, nu pe domeniul comercial. Cea ce este, însă, cu adevarat relevant, este faptul că majoritatea fondurilor pe care le primesc sunt ale Uniunii Europene, printr-un program de sporire a afacerilor mici și medii. O statistică din Comisia Europeană estimează ca 99% din toate intreprinderile economiei colective Europene se bazează pe afaceri mici sau mijlocii. În 2023, Grupul EIB (Banca de Investiții Europeană) a acordat în jur de 20 de miliarde de euro acestor afaceri, care generează anual 500 de miliarde de dolari prin activitatea lor economică și angajează un procentaj de 70% din forța de muncă ale celor 27 de țări din Uniune. În mod comparativ, țările Răsăritene ale Uniunii beneficiază mult mai mult de fondurile agricole dispuse de Comisia Europeană, o sumă nemaipomenită de 1.21 trilioane de euro pe perioada fiscală 2021-2027, cu încă 808 miliarde de euro din inițiativa NextGenEU. Posibil pentru ca aceste finanțări nu sunt la fel de răspandite în vest, multe persoane din Occident nu conștientientizează că aceste fonduri există.
Și după această experiență excelentă, pentru care trebuie iar sa le mulțumesc organizatorilor, European House Budapest, m-am întors în țară, nu cu o opinie pozitivă pentru vest, nici cu una negativă pentru est, în ciuda ochiului meu critic, ci cu o flacară a schimbarii. Mulți cetățeni nu ajung in Occident, sau îl știu doar din ce le mai spun rudele care lucrează în afară; aceasta nu este o oglindă complet onestă a vestului. Am combinat spusele localnicilor cu propriile observații, pentru a încerca a eclipsa esența fundamentală a acestei inițiative: probeleme sunt aceleași. Oamenii tot oameni sunt și aici, și acolo. Și ei tot măncare mănâncă, și tot băutură beau, și răd, și plâng. Estul nu are patentă pentru suferință, și nici vestul pentru bucurie. În cuvinte mai pragmatice, nu e destul doar să ne plangem.
