La Mulţi Ani, România!

Andreea Morosanu – Editor

                        

1 Decembrie – Ziua Naţională a României!

1 Decembrie ar trebui să însemne doar România, o ţară minunată, cu oamenii ei, cu peisajele de vis şi culturile acestei ţări. Dar nu, din păcate, astăzi este doar o altă zi a partidelor politice, o competiţie despre ce oraş a organizat cea mai impresionantă parada sau care partid a decorat mai frumos oraşul, ori care a împărţit mai multe găleţi, faină, zahăr şi ulei.

Normal ar fi ca de 1 decembrie să ne reamintim de anul 1918 şi de cei care şi-au dat viaţa ca noi să avem o ţară unită, să îi comemorăm pe cei care au ţinut cu dinţii şi de ultima bucată de pământ cuvenită, iar acum, cel mai probabil, se răscolesc în mormânt văzând situaţia dramatică în care ţara noastră se afla!

Am îndrăznit să abordez acest subiect pentru că de asta are nevoie România!

 Cât de dur ar suna, România are nevoie de deşteptarea romanilor!

Patriotismul romanilor nu constă în adoptarea unei atitudini o zi pe an, astăzi toţi sunteţi romani şi mândri de ţara în care trăiţi! De mâine închideţi patriotismul pentru 1 an alături de costumul tradiţional purtat astăzi, şi continuaţi să distrugeţi această ţară.

Nu există roman patriot, pentru că societatea nu ne-a învăţat să fim patrioţi!

Românii care îşi iubesc ţara trebuie să vină cu fapte nu vorbe, pentru că astăzi spunem

„La Mulţi Ani România”, iar mâine constatăm că România este o ţară aflată în metastaza şi nimeni nu face nimic pentru a schimba ceva.

Eu, îmi iubesc ţara pentru frumuseţile pământului ei, sunt mândră de munţi, de dealuri, de văi, de râuri şi fluvii, de mare şi delta, de tradiţii şi cultură, dar nu sunt mândră de ce îmi oferă România mie, ţie, şi copiilor noştrii! Nu sunt mândră de majoritatea oamenilor din România, acei oameni care au îngropat această ţară iar acum radiază pe ecranele TV spunându-ne să sărbătorim ziua României!

La mulţi ani, România! Iartă-ne pe noi, romanii,că nu ştim să te valorificăm!