„PSD nu va fi complice la niciun şantaj iniţiat împotriva românilor

DEPUTAT PSD DE GIURGIU ELENA DINU

Partidul Social Democrat nu va ceda şantajului orchestrat de semnatarii moţiunii paralele de cenzură, deoarece nu vrem să fim părtaşi la un demers în care am fost cu bună ştiinţă ignoraţi.

Consider că opţiunea parlamentară logică a unei moţiuni de cenzură care să fie încununată de succes în acest moment era strângerea rândurilor tuturor formaţiunilor doritoare de a debarca guvernul în jurul iniţiativei PSD, cel mai important partid din România.

Astfel, şansele de reuşită s-ar fi maximizat exponenţial, iar executivul de dreapta ar fi cedat iremediabil.În cazul în care #moţiunea de #cenzură depusă de cele două alianţe semnatare va ajunge în procedura de vot, PSD o va vota, consecvent demersurilor noastre de a scăpa România şi românii de acest guvern toxic şi mincinos.Desigur, condiţia esenţială a unui vot cu rezultate scontate ar fi ca imediat după plecarea guvernului Cîţu de la Palatul Victoria să se organizeze #alegeri#anticipate.

Este elocvent că niciuna dintre formaţiunile actualei coaliţii guvernamentale nu are legitimitatea de a mai conduce destinele ţării, iar singura alternativă este să ne întoarcem la votul românilor.PSD nu va gira o rocadă între Orban şi Barna la guvernare doar pentru că PNL şi USR se ceartă pe ciolan şi nu se înţeleg pe împărţirea acestuia şi pe cine fură mai mult, în detrimentul interesului naţional şi al vieţii românilor.

Cele două partide sunt la fel de vinovate pentru înrăutăţirea nivelului de trai al cetăţenilor, iar faptul că îşi scot acum castanele din foc într-un mod cinic nu le absolvă de vina de a-şi asuma administrarea ţării deşi nu erau pregătiţi pentru o asemenea demnitate.”