Don Quijote și Ziua Justiției

SENATOR PSD DE GIURGIU – ROBERT CAZANCIUC

Un prieten ziarist mă roagă să scriu un articol, pe care să îl publice în gazeta la care lucrează, de Ziua Justiției. Mă tot gândesc de câteva zile ce teme să abordez pentru ca articolul să aibă propria lui viață, dincolo de încărcătura aniversară.

În căutarea inspirației revăd scrierile din anii trecuti. Găsesc preocupări legate de reabilitarea unor palate de justitie din secolul XIX sau construcția unora noi, demne de secolul XXI, despre justiția derulată și nu înfăptuită în foste consilii populare sau cantine muncitoresti, despre necesitatea sau naivitatea unui dialog între puterile statului spre binele cetățeanului.

Pare că o problemă spinoasă în trecut a fost rezolvată, de nu am găsit nimic recent despre nevoia unei salarizări corespunzătoare. Retribuția actuală are puterea să îl pună la adăpost pe magistrat de tentațiile lumești nefirești, să îi asigure, asemenea medicilor, resursele pentru a-și procura tratatele de drept care să îl ajute să pătrundă spiritul legilor, să îl conecteze  permanent la marile curente de gândire juridică ale lumii, cum ar fi protecția  drepturilor fundamentale ale omului în fața inteligenței artificiale. Nu trebuie sa ignorăm riscul ca omul legii contemporan să considere suficientă cunoșterea drepturilor fundamentale și să se îndepărteze de protejarea lor reală.

Am găsit în schimb, zbateri și dezbateri despre preeminența sau nu, a dreptului european asupra celui național, despre cât de desuetă ar fi preocuparea de a ne păstra și afirma o identitate juridică  națională într-o nouă construcție comunitară sau despre cum îi convingem pe judecătorii din Italia și Marea Britanie că și România este stat de drept.

Îmi amintesc de un material care pare să vină din alt timp:  Fundamentele morale ale dreptului, scris în urmă doar cu 7 ani de un preot admirabil, conferențiar universitar, doctor în teologie ortodoxă, la Cluj Napoca, și teologie catolică, la Paris, pe care am dorit să îl invit în cadrul unei conferințe la Institutul Național al Magistraturii. Consiliul  științific a respins intițiativa, apreciind ca fiind un fel de erezie menită să deturneze mințile și inimile viitorilor magistrați de la adevărata menire ce le-a fost hărăzită de profeții  viitorului.

Nu îmi propun să reiau idei din dezbateri parlamentare care au dus la votarea unor legi “contrare cu inteligența și interesul poporului”, a unor legi care creează o prăpastie între justiție și justițiabil. Cei chemați să aplice legea nu trebuie să fie îndrăgostiți de lege ca atare, scrisă de multe ori cu neajunsuri, ci de destinatarii ei, de oamenii obișnuiți care așteaptă să li se facă dreptate de către cei conștienți de misia lor divină în haină umană.

Sunt pe cale să îi transmit prietenului jurnalist o urare tradițional instituțională care să spună că e bine, dar că se poate și mai bine, asumându-mi astfel întrebări legitime despre care țară vorbesc. Refuz  totuși să mă las pradă neputinței. Mă gândesc că ar fi benefic dacă aș propune ca Ziua Justiției să fie dedicată într-un an unei teme de interes pentru sistemul judiciar, privit ca organizație cu o conștiință proprie, iar următorul  an unei teme alese dintre preocupările celor 4 milioane de români ale căror nume se regăsesc între coperțile dosarelor din instanțe și parchete. Am speranța  că această alternanță tematică va genera un dialog empatic  care să devină o tradiție.

Ajutorul îmi vine de la un autor argentinian care într-o carte despre biblioteci, le reamintește cititorilor că Cervantes a fost inspirat să scrie povestea celui care se dorea cavaler în căutarea dreptății, atunci când se afla pe nedrept în închisoare. Nu știu dacă romancierul nemuritor prin operele sale o fi trăit suferința nedreptății încercată de mulți muritori, dar cu siguranță a fost preocupat de justiția umană, căci nu sfârșeste bine pasajul cu Don Quijote și aduce în atenție procesul absurd al lui Kafka.

Și pentru că timpul nu mai are răbdare cu noi, cred că ar fi de bun augur ca anul acesta să avem două teme, una dedicată sistemului, iar alta celui care se numește justițiabil.

Așadar, propun ca o temă de reflecție să fie despre acei cavaleri ai dreptății care găsesc că singura răsplată potrivită pentru misiunea îndeplinită ar fi o statuie în fața palatelor de justitie, iar a altă temă să fie dedicată celor care nu reușesc să înțelegă rostul și dorința noului Don Quijote.