Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A. organizează noi licitații publice pentru închirierea de terenuri și spații disponibile în incinta zonei libere, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1669/2004.
Licitațiile vizează închirierea de terenuri, precum și a unor birouri, platforme, construcții speciale, module, spații în magazii și hale disponibile la această dată.
Evenimentul va avea loc în data de 2 iulie 2026, începând cu ora 11:00, la sediul Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A., situat în municipiul Giurgiu, Șoseaua Portului nr. 1-2.
La licitații pot participa atât persoane fizice, cât și persoane juridice, române sau străine. Cei interesați pot ridica documentația de licitație și pot achita taxele aferente la sediul instituției.
Pentru informații suplimentare, organizatorii pot fi contactați la numerele de telefon 0246.219.640 și 0724.569.433.

