Machiaj rezistent pe timp de vara

Gabriela

Au sosit zilele toride de vara , simti ca totul se topeste in jurul tau inclusiv machiajul ? De cate ori  nu te-ai gandit ca a te machia atunci cand temperaturile urca ametitor este… o misiune imposibila? Temperaturie crescute dizolva cu usurinta texturile de machiaj daca acestea nu sunt aplicate cum trebuie , unde trebuie , si cu ce trebuie.

Iata ce poti folosii  pentru un machiaj rezistent pe parcursul unei zile toride de vara:

Baza de machiaj

Aceasta trebuie să fie cea mai „solidă”, tocmai pentru a garanta persistenţa întregului machiaj. Aşadar, înaintea fondului de ten, se aplică un primer special pentru faţă, ce formează o peliculă protectoare între sebum şi fondul de ten

Fondul de ten

Acest produs este o altă “armă” împotriva dizolvării machiajului sub căldura toridă a verii, mai ales dacă se foloseşte un produs cu o textură persistentă. Dacă ai tenul mixt sau gras, optează pentru variantele oil-free deoarece fac faţă cu brio excesului de sebum, mărind persistenţa în condiţii termice ridicate.

Pudra

Pudra pulbere trebuie să fixeze în profunzime baza de machiaj. Alege una într-o nuanţă translucidă ca să nu păteze faţa şi aplic-o inclusiv la nivelul pleopelor superioare, astfel încât fardurile compacte să adere perfect.

Fardul de sprancene

Nu uita că sprâncenele sunt o barieră ce nu permite transpiraţiei de pe frunte să intre în ochi. Aşadar, expunerea lor este maximă şi trebuie definite cât mai natural

Baza waterproof

Pentru ca machiajul ochilor să reziste îndelung fără a se transfera, trebuie aplicat un primer sau o bază waterproof pentru pleoape. Această bază poate fi într-o nuanţă deschisă, dar neutră (bej, grej) şi astfel putem construi machiajul peste ea, în nuanţele de machiaj preferate. Aderenţa fardului este optimizată de această bază prin persistenţa şi difuzarea sa facilă.

Dermatograf sau fard de pleoape

Conturul de ochi poate fi în textură persistentă, nontransfer, ce are avantajul că mina este destul de emolientă şi poate fi lucrată şi cu pensula fără să se usuce extrem de repede.

Mascara

Alege varianta waterproof pentru a preveni prelingerea lui sau transferul. Insistă în special la rădăcina genelor şi mai puţin pe vârful lor. Astfel vei obţine profunzime şi contur definit al ochilor.

Rujul

Rujul lichid persistent este de departe cea mai bună opţiune pentru acest gen de make-up. Cu buzele bine hidratate în prealabil, acestea se conturează şi se aplică rujul, fie cu aplicatorul, fie cu pensula pentru un plus de precizie.

Blush

Blush-ul, ce vine în completarea machiajului, trebuie să fie în textură compactă. Texturile grase sau cremoase se vor dizolva foarte uşor în directa agresiune a soarelui. Dacă ai aplicat pudra pulbere translucidă pe toată faţa, difuzarea acestei texturi de blush ar trebui să fie foarte uşoară şi garantat poţi obţine simetrie dacă foloseşti şi o pensulă din păr natural

Iar la final

Pentru un plus major de persistenţă, la final poţi aplica un spray fixator pentru machiaj. Se pulverizează pe toată faţa de la o distanţă de 20 cm. Formează o peliculă ce sigilează tot machiajul şi astfel vei rări gesturile de retuş.