17/01/2025

ÎNSCRIERI PENTRU CROSUL TRANSFRONTALIER “FREE SPIRIT RUN GIURGIU-RUSE

Iubitorii de mișcare sunt invitați să se înscrie la crosul transfrontalier “Free Spirit Run Giurgiu-Ruse”, ce se va desfășura pe 24 septembrie sub patronajul primarilor celor două orașe înfrățite Giurgiu și Ruse, având în vedere că anul acesta Ruse este Capitala Europeană a Sportului.

Evenimentul este inclus în calendarul Asociației Europene de Atletism și este primul de acest fel, întrucât pănă acum nu a mai existat o competiție similară, care să înceapă într-o țară și să se termine în alta. În plus, fiecare participant va avea ocazia să treacă Podul Prieteniei pe jos, lucru care nu este posibil în alt mod legal. Grupul principal de participanți va avea vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, dar și participanții care au peste 40-50 de ani vor fi premiați.

Startul cursei se va da la ora 11.00, de la Turnul Ceasornicului din Giurgiu, și se va încheia în Piața Libertății din Ruse, traseul având 15 km.

Cei care doresc să participe trebuie să completeze Formularul de Înregistrare ce poate fi găsit la acest link http://run.ruse-giurgiu.eu/en/registration/ și să platească taxa de participare online sau la oricare din casele TicketLogic: http://www.ticketlogic.bg/help/faq/mreja-kasi.

Până la data de 31 august taxa de participare este de 5 euro, iar între 1 și 15 septembrie, de 10 euro. Termenul limită pentru plata taxei de participare este 15 septembrie 2015.