18/04/2025

UN CONDUCĂTOR AUTO ESTE CERCETAT DUPĂ CE A PRODUS UN ACCIDENT ȘI A PĂRĂSIT LOCUL ACESTUIA

La data de 23.04.2016, in jurul orei 07:20, pe Drumul Național 41, în localitatea Băneasa, județul Giurgiu, B. I., un bărbat de 51 ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan a acroșat cu oglinda laterală dreapta pe D. F., o femeie de 59 ani, din comuna Băneasa, județul Giurgiu, pieton care se deplasa pe partea carosabilă.

Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără să anunțe poliția, iar victima a efectuat sesizarea la ora 12:00.

La momentul identificării conducătorului auto, aparatul etilo-test a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.

Victima a fost investigată de un echipaj al Serviciului de Ambulanta Giurgiu, fără a necesita internarea.

Conducătorul auto este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.