BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu va organiza prima bursă a locurilor de muncă din acest an, în data de 14 aprilie 2016.
Aceasta actiune, devenita traditionala, are menirea de a reuni angajatori si persoane aflate in cautarea unui loc de munca, in vederea corelarii cererii si ofertei de forta de munca, in scopul prevenirii si reducerii somajului. Evenimentul va avea loc incepand cu ora 9.00 si se va desfasura simultan in urmatoarele localitati:
– in mun. Giurgiu – incinta Restaurantului “Miorita”
– in orasul Bolintin Vale – la sediul Bibliotecii din localitate.
Agenţii economici care vor participa la BURSA LOCURILOR DE MUNCA vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă oferit.
Pana la aceasta data (12.04.2016), un numar de 46 angajatori au comunicat peste 420 locuri de munca vacante, cele mai multe fiind oferite in urmatoarele domenii de activitate: agricultura, comert, constructii, hoteluri si restaurante, servicii, etc.
Angajatorii pot depune oferta privind locurile de muncă vacante la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu din mun. Giurgiu, sos.Bucureşti, bl.202/5D, tel/fax 0246/230613; e-mail : ajofm@gr.anofm.ro sau anca.mamaligan@gr.anofm.ro, iar pentru localităţile arondate Punctului de lucru Bolintin Vale, la sediul din loc. Bolintin Vale, str. Republicii, tel/fax: 0246/271066, e-mail: valentina.dumitrache@gr.anofm.ro.
Bursa generala a locurilor de munca din acest an face parte din seria de evenimente adresate, în special, angajatorilor si organizate de Rețeaua Serviciilor Publice de Ocupare din Uniunea Europeană, în perioada 04-15 aprilie 2016, sub egida “European Employers’ Days”.
Obiectivele acestei inițiative sunt de a realiza un contact cu un număr cât mai mare de angajatori, de a întreține un dialog între Serviciile Publice de Ocupare și de a crește gradul de conștientizare a problemelor legate de ocuparea forței de muncă.