M-am întors la Giurgiu cu ideea de salopetă, nu de frac sau de cravată şi am ajuns pe un şantier
Joi, 25 martie, Creţu a susţinut prima conferinţă de presă, între schelele amplasate în sala mare a Teatrului, printre muncitori şi lucrările aferente de reabilitare şi modernizare.
Directorul Creţu a spus că nu şi-a pierdut optimismul pe care l-a avut întotdeauna, dar că este de acord cu o idee expusă de un giurgiuvean, acum 6 ani, aceea că Giurgiu are nevoie, în continuare, de „un şantier cultural”.
„Proiectul meu managerial se bazează pe dorinţa de a vedea săli cât mai populate. Comunitatea noastră este privată de un centru universitar. Acesta ar fi dat cei mai mulţi şi mai speciali consumatori de teatru. În lipsa acestora, ne dorim să cucerim publicul din licee, mai ales pentru că suntem conştienţi că părinţii lor nu mai sunt suficient de apropiaţi de această ramură a artei(…). M-am întors la Giurgiu cu ideea de salopetă, nu de frac sau de cravată şi am ajuns pe un şantier, la propriu”, a spus Creţu, precizând că, până la începutul stagiunii viitoare, lucrările de investiţii vor fi încheiate.
Legat de cucerirea tinerilor giurgiuveni, noul manager al Teatrului „Tudor Vianu” a spus că doreşte, în primul rând, implicarea lor în actul artistic, aşa cum se întâmpla acum 6 ani, în cadrul unui proiect denumit „Şcoala de Teatru”.
Totodată, Cosmin Creţu a anunţat că actorii teatrului de proiect giurgiuvean vor juca spectacole „în stradă”. „Vom pregăti şi stagiunea de exterior. Vom juca în stradă, în parcuri, spectacole gândite să acopere o plajă cât mai largă. Vrem, dacă se va putea, să jucăm inclusiv în spital, dar şi în alte instituţii cu care vrem să semnăm parteneriate”, a precizat Cosmin Creţu.