16/04/2024

MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIALĂ PENTRU 59 COPII

În judeţul Giurgiu, în anul 2015 au fost instituite măsuri de protecţie specială (plasament) pentru 59 de copii: pentru 37 copii au fost instituite măsuri de plasament la asistenţi maternali profesionişti sau plasament în case de tip familial iar pentru 22 copii au fost instituite măsuri de plasament familial la rude sau familii substitutive.

Măsurile de protecţie specială au fost instituite prin hotarâri ale Comisiei pentru Protecţia Copilului Giurgiu (în situaţiile  în care minorii nu puteau fi lăsaţi în grija părinţilor din  motive neimputabile acestora), fie prin hotărâri ale instanţei judecătoreşti (în situaţii precum cele de neglijare a copiilor de către părinţii lor).

Numărul copiilor  pentru care au fost instituite măsuri de protecţie specială (plasament) în anul 2015 este mai mic comparativ cu  anul 2014 (97 de copii )  şi anul 2013 ( 65 copii).

„Ca şi în anii precedenţi, au existat situaţii în care unele autorităţi locale nu s-au implicat suficient în realizarea activităţii de prevenire a separării copiilor de familie. Este responsabilitatea primăriilor să acorde sprijin părinţilor în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor  şi îndeplinirea obligaţiilor ce le revin faţă de copii iar serviciul public de asistenţă socială  trebuie să ia toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot determina separarea copiilor de părinţii lor, să identifice şi evalueze situaţiile care impun acordarea de servicii sau prestaţii pentru prevenirea sepărării copiilor  de familie. În ultimii 3 ani,  doar 8  copii din sistemul de protecţie au fost reintegraţi în familie  în fiecare an, în timp ce numărul  cazurilor de copii preluaţi  în sistemul  de protecţie este de câteva zeci anual ” a declarat Denisa Cristescu, consilier în cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu.