8 iun. 2026, lun

DEPUTAT DE GIURGIU – CRISTINA ELENA DINU

Un an de când am intrat în această luptă ingrată în care virusul pare de fiecare dată mai în față cu 2 pași. #Medicii și întregul personal sanitar rămân unica noastră apărare în fața primejdiei.Colegii mei medici se luptă eroic cu virusul, cu neajunsurile, cu incompetența autorităților…iar răsplata pentru toate aceste eforturi este…#tăierea veniturilor.Pentru că #atât înțelege domnul Voiculescu. #Atât poate doamna Turcan. #Atât face monstruoasa coaliție de guvernare. #Atât.Voiculescu, omul despre care nu știm cu ce s-a ocupat, sau cu ce se ocupă la momentul actual (ca poate fi orice, mai puțin ministru), care nu își poate justifica propriile venituri s-a gândit că ăsta este cel mai bun lucru: să #taie salariile medicilor.Domnule pseudo-ministru, în perioada în care dumneavoastră studiați…sau, mă rog, ce făceați prin Viena, #PSD a mărit salariile medicilor și abia atunci am reușit să stopăm exodul personalui medical.Reforma aia cu care ne tot amenințați ce presupune? Să ne lăsați #fără medici? Înțeleg că vreți să faceți spitale, dar vă dau o veste: clădirile goale nu sunt de ajuns!Sistemul ăsta de #sănătate pe care îl păstoriți are un suflet: NU sunteți dumneavoastră sau planurile mărețe pe care ni le fluturați pe la nas…ci MEDICII! Aveți grijă de ei! Altfel, NIMENI nu mai are grijă de noi!