Ionel Muscalu – Ambitii mari pentru Muzeul Judetean Giurgiu

27332102_1878502448827016_6038992036847864318_n

Noul director al muzeului „Teohari Antonescu”, Ionel Muscalu, marți 30 ianuarie a ținut prima conferință de presă din această calitate.

 „Prezența mea aici este datorată faptului că doresc să fac vizibil din nou muzeul județean, și de a face tot ce pot eu și oamenii care lucrează aici ca să facem din acest deziderat un mod de lucru prin care să nu se mai pună niciodată problema lipsei vizitatorilor. Am găsit aici o echipă pe care eu o consider bună alături de care sunt convins că voi putea lucra foarte bine. …”

După cele câteva cuvinte de început Ionel Muscalu a prezentat un program elaborat,  conceput împreună cu  tot colectivul muzeului.  Un program vast care cuprinde expoziții, apariții editoriale, menționând la și altele  nevoia  de publicitate pe care  muzeul  o resimte.

Ionel Muscalu a vorbit despre prima acțiune pe care muzeul a avut-o deja anul acesta  cu ocazia Zilei Naționale a Culturii,  continuând cu toate celelalte activități muzeografice  ce se vor desfășura pe tot cuprinsul anului 2018.

Prima acțiune va începe  chiar de mâine, 31 ianuarie când  muzeul va sărbători 600 de ani de la trecerea în neființă a domnitorului Mircea cel Bătrân, părintele spiritual al orașului Giurgiu.

-1 februarie lansare de carte Mircea cel Bătrân

-7 februarie întâlnire cu reprezentanții muzeului regional din Ruse

-Tot în luna februarie va avea loc o expoziție interesantă intitulată „ De dragoste și tutun ”

-23 aprilie de ziua orașului expoziție Româno – Bulgară intitulată „  Salon de primăvară ”

-20 mai noaptea muzeelor

Acțiunile  muzeografice  se vor desfășura, așa cum am mai spus,  pe tot parcursul anului 2018  aproape în fiecare lună.