Activitatea Directiei Judetene de Transport si Administrare Drumurilor Judetene

Marius Olteanu, directorul general al Direcţiei Judeţene de Transport, Administrarea Drumurilor Judeţene şi Control Trafic, a prezentat, pe scurt, la conferinţa de presă de joi, 13 iulie, câteva dintre cele mai importante activităţi desfăşurate la DJT, într-un an de la schimbarea conducerii Consiliului Judeţean Giurgiu.
„Începând cu luna septembrie 2016, am trecut la o prioritizare a lucrurilor pe care le avem de făcut. În primul rând, am pus accent pe dotarea cu utilaje a Direcţiei de Transport, pentru o calitate sporită a lucrărilor. Am cumpărat, printre altele, şi un mini-încărcător cu freză pentru plombări, am reuşit să punem la punct parcul auto ce însemna foarte multe utilaje învechite ale căror reparaţii necesitau costuri foarte mari.
Acum, aşa cum ştiţi, avem utilaje şi pentru asigurarea, împreună cu unităţile administrativ-teritoriale, a deszăpezirii. Avem şi un plan de noi achiziţii, iar printre utilajele pe care dorim să le cumpărăm se numără patru autobasculante, autoutilitare şi un trailer pentru deplasarea acestora. În acest sens, vrem să câştigăm un proiect european.
Cu noile dotări, activitatea Direcţiei de Transport s-a intensificat şi au fost realizate plombări, într-un singur an, pe 10.000 de metri pătraţi iar procentul de turnare a asfaltului a crescut cu 100%. Pentru 2017 ne-am propus şi am reuşit să realizăm inclusiv lucrări de întreţinere pe drumurile din nordul judeţului, care erau foarte degradate, precum 602, Săbăreni-Joiţa, 401 A Cărpenişu-Palanca sau Malu-Spart-Ogrezeni-Zorile.
Am efectuat şi marcaje rutiere aferente, semnalizare rutieră, toaletare şi tăieri de arbori care puneau în pericol circulaţia pe drumurile judeţene”, a spus Marius Olteanu.
