Fotbalul județean giurgiuvean a revenit în acest weekend, iar zilele de 12 și 13 septembrie 2026 au marcat oficial startul sezonului competițional 2026–2027 în Liga a 4-a și Liga a 5-a. Prima etapă a venit cu multe goluri, dar și cu mai multe partide în care diferența s-a făcut la limită.
În Liga a 4-a, Seria Nord, Academia de Fotbal Bolintin-Vale a început noul sezon cu o victorie clară, scor 4-1, în fața celor de la AFC Tântava. FC Bolintin Deal a pierdut pe teren propriu, 1-2, cu ACS Petrolul Roata, în timp ce Zmeii Ogrezeni s-au impus cu 3-2 în partida cu Luceafărul Trestieni. ACS Podul Doamnei a câștigat cu 4-0 la Progresul Palanca, iar CS Buturugeni a trecut cu 2-1 de Speranța Săbăreni. Într-un meci cu multe goluri, Maxima Hobaia a învins Avântul Florești cu 4-3.
La partida dintre Academia de Fotbal Bolintin-Vale și AFC Tântava, arbitrul central a fost Laurențiu Ene, acesta fiind asistat de Mario Buzdugan și Denis Mardare, iar observator de arbitri a fost Sorin Ruse.

Meciul dintre FC Bolintin Deal și ACS Petrolul Roata a fost condus de Mirel Cojocaru, ajutat de Alexandru Cocoșatu și Robert Vrabie, cu Ionel Șchiopu observator. La Zmeii Ogrezeni – Luceafărul Trestieni, brigada a fost formată din Mirel Cojocaru, Claudiu Gheorghe și Maria-Alexa Ivanov, observator fiind Marius Barbu.
La Progresul Palanca – ACS Podul Doamnei, partida a fost arbitrată de Cristian Ion, asistat de Mihai Marian Tudor și Denis Mardare, cu Traian Trîncă observator. Speranța Săbăreni – CS Buturugeni i-a avut la centru pe Alexandra Ogica, alături de Maia Elena Rusu și Diana Alexandru, iar observator a fost Valentin-Marian Florescu.
În partida Avântul Florești – Maxima Hobaia, arbitrul central a fost Liviu Buzică, acesta fiind asistat de Gabriel Buzică și Dănuț Ciocoiu, în timp ce observator de arbitri a fost Marius Ruse.
În Liga a 4-a, Seria Sud, Academia Slobozia a debutat cu o victorie în deplasare, 3-2 la Viitorul Hulubești. Victoria Adunații s-a impus cu 5-2 la Energia Remuș, iar CS Mihai Bravu a câștigat cu 2-0 pe terenul Dunării Oinacu. Un rezultat spectaculos s-a înregistrat la Călugăreni, unde Mihai Viteazul a trecut cu 7-2 de Dunărea Greaca. Dunărea Găujani a câștigat cu 5-2 la Giganții Vărăști, iar Gloria Comana 1957 s-a impus cu 5-3 în fața celor de la Acvila Sport 2003 Giurgiu.
La Viitorul Hulubești – Academia Slobozia, arbitrul central a fost Cristian Mîrzea, asistat de Andrei Tăranu și Ionuț Bucur, observator fiind Ionuț Budrincă. Partida Energia Remuș – Victoria Adunații a fost arbitrată de Adrian Burcea, împreună cu Ionuț Cojocaru și Lucian Vintilă.

La Dunărea Oinacu – CS Mihai Bravu, brigada a fost formată din Marius Stănescu, Theodor Mesaroș și Valentina Andreea Ruse, iar observator a fost Alexandru Bănaru. În meciul Mihai Viteazul Călugăreni – Dunărea Greaca, la centru s-a aflat Petrică Burcea, asistat de Teodora Burcea și Vlad Ducman, observator Vlad Mesaroș.
Partida Giganții Vărăști – Dunărea Găujani a fost condusă de Cristian Mîrzea, ajutat de Alexandru Știrbu și Andrei Goia, cu Marin Zamfir observator. La Gloria Comana 1957 – Acvila Sport 2003 Giurgiu, arbitrul central a fost Bogdan Andrei Grigorie, asistat de Robert Vrabie și Ionuț Stan, iar observator a fost Nicușor Zamora.
Și în Liga a 5-a, Seria Sud, etapa de debut a fost una spectaculoasă. Inter 2019 Valea Dragului a câștigat cu 4-2 în fața celor de la Amicii 2015 Giurgiu, Viitorul Vedea și Axi Arena au terminat la egalitate, 1-1, iar Agro Gold Vlad Țepeș a trecut cu 1-0 de Viitorul Frătești 2024. Unirea Izvoarele a învins Olimpia Malu cu 7-2, Real Colibași a câștigat cu 8-3 la Fortuna Herăști, iar Voința Daia s-a impus cu 3-2 la Real Frătești.
La Inter 2019 Valea Dragului – Amicii 2015 Giurgiu, arbitrul central a fost Mirel Cojocaru, acesta fiind ajutat de Alexandru Știrbu și Bogdan Vișinescu, cu Alexandru Bănaru observator. Viitorul Vedea – Axi Arena a fost arbitrat de Andrei Tăranu, asistat de Gabriel Buzică și Valentina Andreea Ruse, observator Marin Zamfir.
Meciul Agro Gold Vlad Țepeș – Viitorul Frătești 2024 a fost condus de Gabriel Dragomir, împreună cu Vlad Ducman și Flavius Paraschiv, iar observator a fost Iulian Ivan. La Unirea Izvoarele – Olimpia Malu, brigada a fost formată din Lucian Vintilă, Ionuț Stan și Marian Tudorache, observator Ionuț Budrincă.

În confruntarea Fortuna Herăști – Real Colibași, scor 3-8, arbitrul central a fost Marius Stănescu, asistat de Ionuț Bucur și Mircea Alexandru, cu Gabriel Rădulescu observator. La Real Frătești – Voința Daia, brigada a fost formată din Cristian Mîrzea, Alice Bălan și Bogdan Andrei Grigorie, observator fiind Petre Păun.
În Seria Nord a Ligii a 5-a, AS Iepurești a început sezonul cu o victorie de 3-0 la Mihai Vodă, iar Argeșul 2009 Mihăilești s-a impus cu 2-1 în deplasarea de la Pădureni. Silver Inter Zorile a câștigat cu 2-1 la Unirea Cosoba, Crevedia Mare a trecut cu 4-3 de Tântava 2, Olimpia Mârșa a învins Stejarul Bulbucata cu 2-1, iar Sporting Club VLY a câștigat cu 4-2 la Găiseni 2023.
La Mihai Vodă – Iepurești, meciul a fost arbitrat de Cristian Ion, ajutat de Mihai Tudor și Denis Mardare, observator Marius Barbu. Partida Pădureni – Argeșul 2009 Mihăilești a fost condusă de Eduard Cioacă, asistat de Alexandru State și Andreea Petre, iar observator a fost Traian Trîncă.

La Unirea Cosoba – Silver Inter Zorile, arbitrul central a fost Mirel Cojocaru, alături de Florinel Barbu și Claudiu Fieraru, cu Valentin-Marian Florescu observator. Meciul Crevedia Mare – Tântava 2 a fost arbitrat de Cristian Mîrzea, asistat de Gabriel Radu Luca și Alexandra Popa, observator Mihai Trăsnea.
În partida Olimpia Mârșa – Stejarul Bulbucata, brigada a fost formată din Dănuț Ciocoiu, Robert Vrabie și Mihăiță Tănăsoiu, observator fiind Adrian Dinu. La Găiseni 2023 – Sporting Club VLY, arbitrul central a fost Adrian Burcea, acesta fiind asistat de Daniel Vijelie și Maia Elena Rusu, iar observator a fost Marius Ruse.
Primul weekend al sezonului 2026–2027 a venit, așadar, cu multe goluri și cu un start promițător pentru fotbalul județean giurgiuvean. Campionnatul continuă în perioada următoare, iar echipele vor încerca să își construiască un parcurs cât mai bun încă din primele etape.
Pe 20 septembrie începe și Liga a 6-a, astfel că toate cele trei eșaloane județene vor fi, începând de săptămâna viitoare, în competiție.
Săptămâna Giurgiuveană vă va ține mereu la curent cu rezultatele partidelor, programul meciurilor și delegările arbitrilor giurgiuveni.
sursa foto: Argeșul 2009 Mihăilești

