„Astra 2” devine „Narcis Coman”

Terenul de joc numărul 2 din incinta bazei sportive din strada Păcii din municipiul Giurgiu este pe cale să primească, în mod oficial, numele unei personalități marcante a fotbalului românesc, fostul mare portar Narcis Coman. Inițiativa aparține Primăriei Municipiului Giurgiu și vine ca urmare a unei propuneri formulate de mediul sportiv local, fiind deja înaintată sub forma unui proiect de hotărâre ce urmează să fie dezbătut și supus votului în Consiliul Local.
Propunerea a fost înaintată de Marius Iorga, reprezentant al Asociației Sportive ACVILA SPORT 2003 Giurgiu, cel care a transmis o scrisoare de intenție către administrația locală. Acesta a explicat că ideea a pornit de la o realitate simplă, terenul respectiv, cunoscut în mod informal drept „Astra 2”, nu are, în mod oficial, o denumire care să reflecte o identitate clară sau o legătură cu valorile sportului giurgiuvean.

„M-am gândit că acest teren merită un nume. Nu puteam să mă gândesc la altcineva decât la Narcis Coman, un nume important pentru fotbalul românesc și pentru orașul nostru. Este o onoare pentru noi să putem face această propunere”, a declarat Marius Iorga, subliniind că inițiativa nu îi aparține doar lui, ci reprezintă și dorința comunității sportive locale de a-și respecta valorile.
Același teren este folosit în prezent de echipa ACVILA Giurgiu pentru disputarea meciurilor de pe teren propriu, iar, potrivit lui Iorga, denumirea oficială ar contribui la consolidarea identității bazei sportive. Totodată, acesta a punctat că nu își asumă decizia finală, responsabilitatea aparținând autorităților locale.
Proiectul a fost preluat de Primăria Municipiului Giurgiu și inițiat de primarul Adrian Anghelescu. Viceprimarul Ionel Mușcalu a oferit mai multe detalii despre contextul acestei decizii, precizând că terenul era singurul din cadrul bazei sportive care nu avea o denumire oficială.

„A fost o propunere venită din partea domnului Iorga, iar noi am considerat că este una cât se poate de potrivită. Vorbim despre unul dintre cei mai mari fotbaliști ai Giurgiului, o legendă vie. Narcis Coman a avut o carieră impresionantă, cu peste 200 de meciuri în prima ligă și 12 selecții la echipa națională. În 1978 a devenit primul portar desemnat fotbalistul anului în România, ceea ce spune foarte multe despre valoarea sa”, a declarat viceprimarul.
Acesta a mai subliniat că alegerea nu reprezintă doar o formalitate administrativă, ci un gest de respect față de o personalitate care a contribuit semnificativ la imaginea orașului. „Comunitatea trebuie să-și respecte valorile. Poate că domnul Coman merită chiar mai mult, dar, deocamdată, acesta este un pas important”, a adăugat Ionel Mușcalu.
De altfel, administrația locală susține că Narcis Coman nu a fost ignorat de-a lungul timpului, fiind implicat în diverse evenimente culturale și sportive organizate la nivel local, inclusiv în cadrul manifestărilor de la Muzeul Județean „Teoharie Antonescu”.
Contactat pentru un punct de vedere, fostul internațional a primit vestea cu o doză de reținere, dar și cu sinceritate. Acesta a declarat că acceptă inițiativa, însă consideră că realizările sale ar fi meritat, poate, o recunoaștere mai amplă.

„Dacă așa consideră dânșii, așa să fie, cu plăcere. Dar, pentru meritele pe care le-am avut ca sportiv, e cam puțin”, a spus Narcis Coman, sugerând că o astfel de onoare ar fi putut viza o bază sportivă de mai mare anvergură.
În același timp, fostul portar a ținut să sublinieze că există și alți sportivi valoroși care ar merita recunoaștere, amintind nume importante din fotbalul românesc și giurgiuvean. Declarația sa a fost interpretată mai degrabă ca un semn de modestie și realism decât ca o critică directă.
Discuția despre această denumire a readus în prim-plan și situația actuală a fotbalului din Giurgiu. Narcis Coman și-a exprimat îngrijorarea cu privire la evoluția echipelor locale, subliniind că fără măsuri concrete și o strategie clară, performanțele vor întârzia să apară.
La rândul său, Marius Iorga a recunoscut că inițiativa privind denumirea terenului nu rezolvă problemele din fotbalul local, dar reprezintă un gest simbolic necesar. „Acest teren nu avea un nume. Am considerat că trebuie să poarte unul și am ales un nume care înseamnă ceva pentru Giurgiu”, a explicat acesta.
Potrivit proiectului de hotărâre, după aprobarea în Consiliul Local, pe terenul de joc vor fi montate plăcuțe indicatoare cu noua denumire „Narcis Coman”. Decizia ar urma să intre în vigoare imediat după adoptare, marcând astfel un moment important pentru comunitatea sportivă locală.
