Harta calupurilor de cocaină capturate se completează încet, dar sigur. Anul acesta, după Suceava și București, cu legătură în Mangalia, a urmat Mehedinți + Olt

Prețul c@cainei este în scădere: 38 €/ gram ceea ce ne spune că pe piața neagră este multă “marfă”
Frați traficanți – afacere de familie cu c@caină en-gros
Bani îngropați și jocul de-a v-ați ascunselea în cimitir
Polițiștii și procurorii antidrog din Craiova au documentat activitatea infracțională a 3 bărbați, de 31, 34 și 47 de ani, toți din județul Mehedinți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de dr@guri de mare risc, în formă continuată.
Din probele administrate a reieșit faptul că, în intervalul octombrie 2025 – februarie 2026, cei trei au procurat, deținut, vândut individual sau împreună, diferite cantități de c@caină, cu sume cuprinse între 2.500 și 10.000 de lei la o tranzacție.
Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate peste 60 de grame substanță interzisă, iar, în ziua de 19 februarie 2026, au fost prinși în flagrant delict, într-o localitate din județul Mehedinți, după ce ar fi comercializat aproximativ 900 gr de c@caină, pentru 35.000 €.
De asemenea, au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județele Mehedinți și Olt, fiind găsite și ridicate mijloace de probă.
Cei trei au fost arestați preventiv.
