INTERVIU EXCLUSIV CU VLAD GHEORGHE

Despre prețul fără subvenție
După adoptarea Hotărârii Consiliului Local Giurgiu nr. 233/30.10.2025, prin care s-a stabilit tariful de 1.093,09 lei/Gcal pentru energia termică furnizată populației în sezonul rece 2025–2026, fără aplicarea vreunei subvenții locale, numeroși giurgiuveni și-au exprimat îngrijorarea față de costurile uriașe ale facturilor de iarnă. Într-un material publicat anterior, am prezentat impactul acestei decizii asupra categoriilor vulnerabile, în special asupra pensionarilor și familiilor cu venituri mici. În completarea acelei analize, am discutat cu Vlad Gheorghe, directorul Uzinei Termoelectrica Production Giurgiu S.A (CET Giurgiu)., despre situația actuală a sistemului de termoficare, provocările financiare și soluțiile posibile pentru asigurarea continuității serviciului public de încălzire în municipiu.
Reporter: Câte locuințe sunt racordate în prezent la sistemul centralizat?
Vlad Gheorghe: În prezent, avem racordate 1988, din care 1899 apartamente și 90 case. Numărul variază ușor de la un sezon la altul, fiind de regulă în scădere.
Reporter: Estimarea persoanelor deservite în sezonul 2025–2026?
Vlad Gheorghe: Estimăm că sistemul centralizat deservește aprox. 4000 persoane, calculat pe baza numărului de apartamente racordate și a gradului mediu de ocupare.
Reporter: Câte instituții publice sunt alimentate de CET?
Vlad Gheorghe: Alimentăm 40 instituții publice, incluzând unități de învățământ, instituții medicale și alte clădiri de interes public. Prioritatea noastră este continuitatea și parametrii de confort în aceste locații.
Reporter: Consumul mediu zilnic de gaz?
Vlad Gheorghe: Consumul zilnic de gaz variază în funcție de temperatură, între 110–380 MWh pe zi.
Reporter: Care este cantitatea totală de gaz contractată pe sezon?
Vlad Gheorghe: Necesarul total preconizat pentru achiziția de gaze naturale este de 29.344,78 MWh.
Conform prevederilor OUG nr. 6/2025, Uzina Termoelectrica Production Giurgiu S.A. a primit următoarele alocări de gaze naturale:
• 6.130,319 MWh – destinați consumatorilor casnici și noncasnici, cu obligația de înmagazinare pentru perioada 1 aprilie 2025 – 1 noiembrie 2026, furnizați de S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș, conform contractului de vânzare gaze naturale nr. PET13/2025 și actului adițional nr. 2 la acesta;
• 14.720,779 MWh – destinați consumatorilor casnici, aferenți perioadei 1 noiembrie 2025 – 1 aprilie 2026, furnizați de S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaș, conform aceluiași contract nr. PET13/2025;
• 616,021733 MWh – reprezentând stoc de gaze naturale rămase la finalul ciclului de înmagazinare 2024/2025, conform contractului nr. 1851/2025 privind înmagazinarea gazelor naturale.
Prețul de achiziție stabilit prin contractele în vigoare este de 120,00 lei/MWh fără TVA.
Pentru acoperirea integrală a necesarului de consum, societatea va achiziționa suplimentar gaze naturale de pe Bursa Română de Mărfuri, la prețul mediu al tranzacțiilor efectuate, precum și prin mecanismul de dezechilibru zilnic de tip deficit/excedent facturat de către Transgaz, la prețul marginal de cumpărare/vânzare conform art. 102 din Ordinul ANRE nr. 167/2018.
Reporter: Dacă nu mai există fonduri pentru gaz, se poate opri furnizarea?
Vlad Gheorghe: În anii anteriori, conform prevederilor O.U.G. nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării energiei termice în sistem centralizat, Primăria Municipiului Giurgiu a alocat în avans sumele reprezentând subvenția destinată acoperirii diferenței dintre prețul local de facturare și costul real de producție. Având în vedere că, pentru sezonul de termoficare 2025–2026, nu mai este aplicabil mecanismul de subvenționare, iar prețul energiei termice este nesubvenționat, nu se mai pot aloca în avans sume din bugetul local cu această destinație. În aceste condiții, rezervele financiare necesare pentru asigurarea continuității furnizării energiei termice vor fi constituite exclusiv din încasările curente provenite din facturarea energiei termice către consumatori. Totodată, în vederea asigurării fluxului de numerar necesar achitării obligațiilor contractuale și a menținerii stabilității financiare, se solicită declararea scadenței anticipate pentru facturile fiscale ce urmează a fi emise, respectiv plata acestora înainte de termenul de scadență, conform prevederilor contractuale și în limita disponibilităților bugetare. Cu privire la oprirea furnizării din cauze obiective și independente, luăm în calcul scenarii prudente, dar obiectivul nostru ferm este continuitatea. În lipsa resurselor, măsurile ar fi graduale: optimizări, reducerea parametrilor în orele de vârf și realocări. Oprirea totală nu este o opțiune pe care să o dorim; colaborăm cu autoritățile locale și partenerii pentru a evita astfel de situații.
Reporter: Există risc de insolvență sau suspendare a activității?
Vlad Gheorghe: Societatea își desfășoară activitatea cu prudență financiară și în dialog permanent cu autoritățile. Nu ne dorim și nu proiectăm un asemenea scenariu. Instrumentele legale și financiare pe care le folosim sunt tocmai pentru a preveni astfel de riscuri și pentru a asigura funcționarea în condiții de legalitate și predictibilitate, mai ales că de curând există posibilitatea ca Municipiul Giurgiu să contracteze, până la 31.12.2025, împrumuturi pentru mai multe destinaţii, între care este inclusă finanţarea cheltuielilor necesare producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării agentului termic pentru sezonul rece 2025–2026, pentru plata facturilor restante şi acoperirea pierderilor induse de serviciul public de termoficare, potrivit OUG nr. 58/2025. Însă, pentru realizarea contractării acestui împrumut, trebuie trecut prin filtrul acordului Consiliului Local.
Reporter: Cât costă, în medie, încălzirea unui bloc cu 40 de apartamente pe o lună de iarnă?
Vlad Gheorghe: Costul depinde de izolația clădirii, temperatura țintă și temperaturile exterioare. Orientativ, pentru un bloc de 40 de apartamente, consumul lunar poate varia în jur de 60–120 MWh, ceea ce la un preț local de 939,89 lei/MWh (TVA inclus) ar însemna aprox. 56.000–113.000 lei/lună. Este o estimare; valorile reale depind de comportamentul de consum și condițiile meteo.
Reporter: Care este consumul termic estimat pentru un apartament de 2 camere și pentru o garsonieră?
Vlad Gheorghe: În condiții normale de iarnă, un apartament cu 2 camere poate avea un consum de 0,9–1,6 MWh/lună, iar o garsonieră în jur de 0,6–1,0 MWh/lună. Sunt medii orientative; izolația și setările interne fac o diferență semnificativă.
Reporter: Diferențe de consum între apartament izolat și neizolat?
Vlad Gheorghe: Un apartament bine izolat poate consuma cu 20–35% mai puțin față de unul neizolat, în condiții similare de utilizare. Investițiile în etanșeitate, ferestre eficiente și echilibrarea instalațiilor se regăsesc direct în factura finală.
Reporter: Școlile și grădinițe pot avea un program special sau furnizare continuă?
Vlad Gheorghe: Asigurăm furnizare continuă, cu adaptarea parametrilor la programul școlar și la temperaturile exterioare. Obiectivul este confortul termic pe durata activității didactice și eficiența în afara orelor de vârf.
Reporter: Cât plătește lunar, în medie, o instituție publică?
Vlad Gheorghe: Depinde de suprafață, program și izolație. Ca ordin de mărime, o instituție poate înregistra între 25–120 MWh/lună.
Reporter: Pierderile actuale pe rețea și impactul în costuri?
Vlad Gheorghe: Pierderile tehnologice sunt monitorizate permanent și încadrate în normative. Avem în derulare lucrări punctuale de reducere a pierderilor (înlocuiri de tronsoane, echilibrare hidraulică, optimizări de parametri). Impactul în costuri este gestionat prin aceste măsuri și printr-o operare eficientă. Pierderile actuale se situează în jur de 27%, ca urmare a reducerii numărului de consumatori înregistrați de la an la an.
Reporter: Există datorii mari din partea populației, instituțiilor sau ANL?
Vlad Gheorghe: Gestionăm la zi situația creanțelor și lucrăm cu mecanisme amiabile (reeșalonări, notificări) pentru a evita acumularea. La acest moment, soldurile se situează în jur de 2.380.000 lei. În ultima vreme, prin acțiunile de sigilare și debranșare a utilizatorilor din locuințele ANL și sociale, datoriile au scăzut de la 800.000 lei de astă vară spre 450.000 lei la data prezentă.
Reporter: Mesaj pentru locuitori, în lipsa subvenției și cu preț greu de suportat
Vlad Gheorghe: Înțelegem pe deplin presiunea tot mai mare asupra bugetelor familiilor, generată de costurile ridicate ale energiei și de lipsa mecanismelor de subvenționare aplicabile în acest sezon rece.
Recomandăm tuturor utilizatorilor să adopte măsuri de eficiență energetică la nivel de clădire – izolația termică corespunzătoare, echilibrarea instalațiilor interioare, reglajul corect al temperaturii și monitorizarea consumului –, precum și un dialog deschis în cadrul asociațiilor de proprietari, pentru identificarea celor mai bune soluții de optimizare a consumului. Totodată, înțelegând dificultățile prin care trec unele familii, societatea noastră a fost și rămâne deschisă soluțiilor amiabile, acceptând, în cazuri justificate, plata eșalonată a facturilor, tocmai pentru a evita acumularea de datorii și inițierea unor proceduri de executare care ar genera cheltuieli suplimentare.
Interviu redactat în urma interviului acordat de Vlad Gheorghe, directorul Uzinei Termoelectrica Production Giurgiu S.A.
