28 aug. 2026, vin

Locuri de parcare pentru toți… sau până la ultimul? Enigma de pe strada Trandafirilor

O sesizare primită pe adresa redacției noastre ne-a atras atenția asupra modului în care sunt trasate noile locuri de parcare de pe strada Trandafirilor.

În zonă se lucrează la amenajarea și delimitarea locurilor de parcare, iar în aceste zile muncitorii trasează marcajele pe asfaltul proaspăt turnat.

La prima vedere, lucrurile par cât se poate de normale. Locurile sunt delimitate, măsurătorile sunt făcute, iar lucrările continuă. Numai că, privind puțin mai atent configurația parcării, apare o întrebare pe care ne-a adresat-o și cititorul care ne-a trimis fotografiile:

Dacă toate locurile sunt ocupate, unde mai parchează mașina care ajunge ultima?

Situația este cu atât mai interesantă cu cât, în anumite porțiuni, delimitările lasă impresia că ultimul loc trebuie „negociat” cu spațiul rămas. Iar într-un cartier în care locurile de parcare sunt, ca peste tot, o problemă pentru șoferi, fiecare centimetru contează.

Din imaginile trimise redacției se vede că lucrările nu sunt încă finalizate, pe asfalt fiind vizibile și liniile de trasare folosite pentru stabilirea poziției marcajelor. Așadar, este foarte posibil ca forma finală a parcărilor să arate diferit după încheierea lucrărilor.

Până atunci însă, întrebarea rămâne; Dacă parcarea se umple, ultimul șofer ce face?