Dunărea Giurgiu a fost învinsă cu 3-0 de Steaua București, echipa din Liga a II-a, în turul III al Cupei României, într-o partidă disputată în această seară pe stadionul „Marin Anastasovici”. Peste 2.000 de spectatori au fost prezenți la stadion, iar aproximativ 500 dintre aceștia au fost suporteri ai formației bucureștene.
Steaua București s-a calificat în faza următoare a competiției după un meci în care a profitat de experiența superioară a lotului. Bogdan Chipirliu a înscris de două ori, în minutele 14 și 77, iar Pedro Caldieraro a marcat în minutul 32.
Pentru Dunărea, partida cu formația din Liga a II-a a reprezentat unul dintre cele mai importante teste de până acum, mai ales în condițiile în care giurgiuvenii au un lot foarte tânăr și se pregătesc pentru noul sezon de Liga a III-a.

Dunărea Giurgiu a început partida cu Octavian Stanciu (căpitan), David Anghel, Toni Constantin, Ionuț Benchea, Octavian Căvescu, Andrei Grigore, Răzvan Mădărescu, Andrei Lobonț, Ionuț Mănăilă, Antonio Iordache și Horia Florea.
De partea cealaltă, Steaua București, i-a avut în primul 11 pe Simon Matei, Flaviu Rădan, Toma Voinea, Mihai Adăscăliței, Adrian Ilie (căpitan), Alexandru Albu, Teo Condei, Henrique Cendréa Podină, Eric Călugărescu, Robert Chiperiu și Ștefan Chanaf.
Oaspeții au început mai bine partida și au reușit să deschidă scorul în minutul 14, prin Bogdan Chipirliu. În minutul 32, Pedro Caldieraro a înscris pentru 2-0, iar Steaua a intrat la pauză cu un avantaj de 2 goluri.
Dunărea a încercat să revină în partea secundă, iar jocul giurgiuvenilor a fost mai curajos după pauză. Echipa a avut momente în care a pus presiune și a încercat să se apropie de poarta adversă, însă diferența de experiență dintre cele două formații s-a făcut simțită în momentele importante.
În minutul 77, Bogdan Chipirliu a înscris din nou și a stabilit rezultatul final, Dunărea Giurgiu – Steaua București 0-3.
La finalul partidei, managerul sportiv al Dunării Giurgiu, Mihai Sasu, a apreciat evoluția echipei și a remarcat în special prestația din repriza secundă.
„A fost un meci interesant, un meci inedit. Pentru mine a fost prima dată când mă confrunt cu un asemenea meci și am fost oarecum împărțit între cele două echipe. Dunărea, după părerea mea, a dat o replică bună și a fost destul de periculoasă, mai ales în a doua repriză.”
Sasu consideră că rezultatul putea arăta diferit în anumite momente ale partidei, însă experiența Stelei București și eficiența în fața porții au făcut diferența.
„Putea să fie la un moment dat și mult mai rău. În primele minute se putea face 1-0 pentru noi, dar până la urmă s-a văzut experiența din teren. Steaua a marcat din ocaziile pe care le-a avut.”
Managerul sportiv a vorbit și despre atmosfera de pe stadion, considerând că prezența unui număr atât de mare de spectatori reprezintă un lucru important pentru fotbalul giurgiuvean.
„Cred că s-au vândut toate biletele, mai puțin sectoarele tampon. Au venit și aproximativ 500 de suporteri de la Steaua și probabil în jur de 2.000 de la Dunărea. A fost sărbătoare. Cred că toată lumea trebuie să fie bucuroasă că Giurgiu a găzduit un asemenea meci și să ne dorim să avem cât mai multe partide de acest gen în viitor.”
De partea cealaltă, antrenorul Stelei București, Daniel Oprița, a spus după meci că victoria formației sale a fost una meritată, dar a recunoscut că partida nu a fost lipsită de momente dificile.
„O victorie mai clară poate decât a arătat tot jocul. Am avut și noi anumite slăbiciuni. Suntem o echipă nouă, cu jucători care poate n-au mai jucat cu presiunea asta pe care o pun suporterii și numele de Steaua.”
Oprița a explicat că Dunărea a fost tratată cu maximă seriozitate, mai ales datorită faptului că este o echipă tânără, iar un astfel de meci poate reprezenta pentru jucători o motivație suplimentară.
„L-am tratat foarte serios pentru că știam că o să aibă entuziasm și își doresc. Se motivează foarte mult și își dau totul. Astăzi trebuie felicitați și ei pentru felul în care au avut unele momente în care au pus presiune pe noi, au crezut și au încercat. De aceea trebuie felicitați tinerii și trebuie avută încredere în ei.”
Marinel Blaga, unul dintre jucătorii cu experiență ai Dunării Giurgiu, a vorbit la rândul său despre importanța întâlnirii și despre atmosfera creată în tribune.
„A fost un meci frumos, un meci în care am spus și pe pagina noastră de Facebook că nu în fiecare zi ai onoarea să întâlnești un adversar de asemenea nivel ca cel al Stelei București. Mulțumim suporterilor care au venit alături de noi astăzi în număr mare. Se simte și s-a simțit aportul celor de la București.”
Blaga a intrat în partea secundă și spune că încearcă să ajute echipa indiferent de numărul de minute și de poziția în care este folosit.
„Este puțin mai greu să intri la capacitate maximă când vii din a doua reprizî, dar încerc să-mi ajut colegii așa cum pot. Nu contează câte minute intru, contează să intru și să-mi ajut colegii cât pot de bine.”
Pentru Dunărea Giurgiu, meciul cu Steaua București a fost ultimul din actualul parcurs în Cupa României. Echipa giurgiuveană a trecut de primele două tururi ale competiției și a ajuns să întâlnească una dintre formațiile importante din Liga a II-a.
Meciurile din Cupă au fost importante pentru Dunărea și din perspectiva pregătirii noului sezon de Liga a III-a. Înaintea debutului în campionat, formația giurgiuveană a avut astfel posibilitatea să dispute meciuri oficiale și să își testeze lotul în fața unor adversari diferiți.
Managerul sportiv Mihai Sasu spune că obiectivul principal rămâne campionatul și că echipa mai are programat un ultim meci de pregătire.
„Sâmbătă avem amical cu Axi la Adunații Copăceni. Ne pregătim acum pentru campionat, pentru Liga a III-a. Până la urmă, obiectivul principal este campionatul. În Cupă am vrut să ne pregătim pentru campionat și încercăm să mergem cât mai sus.”
Și Marinel Blaga consideră că meciurile disputate până acum au ajutat echipa să se omogenizeze.
„Cred că au fost benefice meciurile din Cupă. A contat foarte mult că am avut meciuri oficiale în perioada aceasta. Prin jocuri crești, se omogenizează echipa.”
Jandarmii giurgiuveni au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică atât în zona stadionului, cât și pe traseele de afluire și defluire. Înaintea partidei, suporterii au fost îndemnați să respecte indicațiile forțelor de ordine și să susțină echipele cu fair-play.
Pentru Dunărea, seara se încheie cu o înfrângere în Cupa României, dar și cu experiența unui meci important în fața propriilor suporteri.
Dunărea Giurgiu – Steaua București 0-3, iar formația din Liga a II-a merge mai departe în Cupa României. Pentru giurgiuveni, atenția se mută acum pe campionat.

