Gheorghe Piperea critică „scutul democratic european”

poza buna piperea

Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea din partea partidului politic AUR, critică inițiativa Uniunii Europene privind așa-numitul „scut democratic european” (European Democratic Shield), despre care susține că ar putea duce la extinderea mecanismelor de control asupra conținutului online.

Într-o analiză publică, acesta afirmă că propunerea vine în contextul intensificării măsurilor europene de combatere a dezinformării și a ingerințelor externe și ar reprezenta o continuare a unor instrumente deja existente, precum Digital Services Act, Codul de bune practici privind dezinformarea sau European Democracy Action Plan.

Potrivit lui europarlamentarul Piperea, noile direcții ar putea include monitorizarea extinsă a platformelor online pentru identificarea conținutului considerat „riscant”, dezvoltarea unor rețele de fact-checking susținute la nivel european, precum și aplicarea unor sancțiuni, de la amenzi până la eliminarea conturilor sau limitarea vizibilității acestora.

De asemenea, acesta menționează posibila extindere a cooperării cu instituții europene în domeniul combaterii discursului instigator la ură. Europarlamentarul susține că aceste măsuri ar putea marca trecerea de la moderarea voluntară a conținutului la obligații legale mai stricte pentru platforme și utilizatori.

„Se creează un mecanism de supraveghere a discursului public la scară largă, justificat ca apărare a democrației”, afirmă acesta.

Europarlamentarul Gheorghe Piperea atrage atenția că există riscul ca astfel de instrumente să afecteze libertatea de exprimare, inclusiv în cazul opiniilor critice la adresa politicilor europene. La nivel oficial, inițiativele Uniunii Europene sunt prezentate ca măsuri necesare pentru protejarea democrației și combaterea dezinformării, în special în contextul amenințărilor externe.

“Financed by the ECR political group”