Cătălin Țone, alături de elevii LESD în lupta împotriva drogurilor

Consumul de droguri este una dintre cele mai grave probleme sociale care afectează tânăra generație. Nici județul Giurgiu nu face excepție, iar tot mai multe instituții și grupuri de tineri aleg să se implice activ pentru a preveni extinderea acestui flagel.
Acțiunea este organizată de către Liga Elevilor Sociali Democrați Giurgiu (LESD), care au decis să devină parte a soluției. Tinerii vor lansa un program de formare a ambasadorilor antidrog, menit să ofere elevilor instrumentele necesare pentru a promova, la rândul lor, informații corecte despre riscurile consumului de substanțe interzise.
Prima activitate din cadrul proiectului va avea loc joi, 01.11.2025, începând cu ora 11:00, la Hotel Ambar. Invitatul special al evenimentului va fi Cătălin Țone, unul dintre cei mai respectați specialiști din România în combaterea traficului și consumului de droguri.
Cătălin Țone, fost comisar-șef în cadrul structurilor antidrog ale Poliției Române și autor al mai multor volume dedicate fenomenului, este cunoscut pentru activitatea sa de prevenire și pentru numeroasele conferințe susținute în rândul tinerilor. Experiența și abordarea sa directă, bazată pe realități din teren, îl transformă într-un exemplu autentic și credibil pentru elevi.
„Ne dorim să învățăm de la cei mai buni și să ducem mai departe mesajul că prevenția înseamnă informare și responsabilitate”, transmit organizatorii.
Prin acest demers, elevii LESD demonstrează că schimbarea începe din interiorul comunității și că fiecare tânăr are un rol în stoparea unui fenomen care distruge vieți.
