11/12/2024

Soluția PSD și dilema liberalilor

459956119_909480907660120_5573609018971841910_n

SENATOR PSD DE GIURGIU – ROBERT CAZANCIUC

Am așteptat discursul de candidat al președintelui Marcel Ciolacu nu din nevoia de a-mi lua informații pentru viitoarele discuții cu electoratul la care sunt invitat să particip, ci cu credința că cei 5 ani de mandat prezidențial care urmează vor permite fiecărui român să spună că a avut bucuria să participe la realizarea unui proiect mult așteptat: unirea românilor într-o țară prosperă și demnă.

Cel puțin două au fost momentele în care mi-am zis că sunt în locul potrivit. Primul a fost atunci când un tânăr întreprinzător ne-a spus fără foi în față, dar cu năduf și optimism, povestea micii lui afaceri începute ca start up la Suceava, și care astăzi concurează în plan național cu jucători americani consacrați, având ambiția să ducă această competiție a unui brand românesc și la export. La finalul intervenției am observat în sală un om politic, cu o lungă și  respectată carieră politică, care încerca sa își controleze lacrimile de emoție. Era probabil emoția dată de gândul că proprii ani în care muncise să așeze țara pe un drum bun nu au fost în zadar, dar mai ales emoția dată de speranța că a venit momentul la care tinerii nu doar că nu mai iau calea bejaniei, dar își doresc să pună umărul la creșterea sănătoasă a țării lor.

Al doilea moment a fost atunci când, aruncând o privire în jurul meu, am constatat că nimeni, dar nimeni, nu se uita pe telefon. În vremuri în care din păcate și o sală de teatru este plină de luminițele telefoanelor celor nerăbdători să fie și în altă parte, să ai o audiență formată din oameni cu multe responsabilități publice și private care își dorește să asculte un discurs politic este cu siguranță o performanță. Poveste sau rostire, conținutul a fost fără cusur și am convingerea că atenția nu era doar o formă de respect față de prim ministrul României sau șeful PSD, ci era expresia participării la un moment de cotitură în istoria țării.

Sentimentul de apartenență la un moment unic mi-a fost confirmat de discuțiile ulterioare cu invitații din afara mediului politic, bucuroși că au regăsit repere pentru sectoarele lor de activitate, dar și o abordare care dovedește nu doar cunoașterea mecanismelor de funcționare ale unei țări, ci și dorința unui om care vrea să spargă blestemul generațiilor de sacrificiu care trăiesc doar pentru ca undeva în timp sa viețuiască mai bine copiii copiilor lor. Generații anterioare și-au făcut datoria și astăzi suntem în NATO și UE pentru ca noi să spunem că țara este în siguranță și avem resursele pentru a trece Carpații și a uni țara prin autostrăzi.

Nici nu se stinseseră bine ecourile unui discurs care pleda pentru construirea unei  țări unde Președintele își respectă, ascultă și protejează cetățenii, nu unde Președintele îi învrăjbește pe unii împotriva altora, că opoziția din Coaliție ne-a dat două vești: una că a citit programul prezidențial al domnului Marcel Ciolacu, ceea ce ar putea  fi inspirațional pentru candidatul PNL, iar a doua că, în lipsa altor proiecte, vor continua proiecția „Adio, dar rămân cu tine”.

Între două ridicări a imunități parlamentare ale unor lideri PNL acuzați de fapte de corupție, liberalii curați sunt frapați și îngrijorați de faptul că, verificând cuvinte importante, nu le-au găsit  în program tocmai pe acelea pe care președinți de dreapta, care au dezbinat țara, le foloseau ca instrument politic. Dintr-o datorie față de colegii de Coaliție, o să le indic câteva pasaje unde vor găsi răspunsuri la frământările lor. Cât despre cuvintele cheie căutate, le pot găsi acolo unde le este locul, adică în referatele procurorurilor cu privire la faptele de corupție ale propriilor colegi rămași fără imunitate.

Nu pot să nu remarc însă consecvența colegilor liberali pentru care Justiția sau Statul de drept sunt doar cuvinte. Daca ar fi fost principii sau valori care să le ghideze acțiunile politice, mai ales cele economice, ar fi văzut în program angajamentul de a construi o economie puternică, pentru că economia este temelia oricărui stat sigur și prosper. Fără o economie puternică, nu putem vorbi nici de venituri mai mari, nici de servicii de sănătate și educație de calitate.

Stat sigur înseamnă, desigur, un stat în care legea este egală pentru toți, un stat capabil prin instituțiile sale să își protejeze cetățenii împotriva oricăror forme de abuzuri.  

În orice manual sau strategie de luptă împotriva corupției  există două căi de combatere eficientă  și de fond a acestui flagel: educatie și o țară prosperă care folosește digitalizarea pentru a fi eficientă și care are astfel resuresele pentru a-și protejeza cetățenii în fața oricăror forme de tranzacționare a funcției publice.

Cu privire la curiozitatea liberală… pentru cine?, referitoare la evoluția  justiției următorilor ani, nu ne putem decât exprima speranța că va reuși să pronunțe o soluție definitivă cu privire la acuzațiile procurorilor aduse unui alt liberal, și astfel românii vor afla… pentru cine a fost fraudat 1 miliard de euro în plină pandemie. Sunt convins că românii nu au uitat că PSD a arătat deja responsabilitate, intrând la guvernare într-un moment critic pentru țară, atunci când pandemia încă lua vieți, economia era la pământ și cei aflați la putere doar se certau între ei. Am lucrat împreună cu competitorii politici și am oprit haosul. Am repornit economia și i-am protejat pe români.

Programul politic al candidatului PSD este cu de toate, cum peiorativ încearcă să se raportează liberalii la nevoia țării de industrializare, la sănătate, demografie sau apărare, pentru că reflectă cunoașterea nevoilor și dorințelor populației și se concretizează într-un Plan pentru România.

Acest plan abordează și teme fundamentale pentru a putea construi un viitor mai sigur al națiunii noastre: protejarea tinerilor de consumul de droguri. Ne scuzați dragi colegi că nu vrem să îi privim ca infractori pe tinerii care ajung sub influența drogurilor, dar nu pedeapsa rezolvă dependența, ci tratamentul. A venit timpul ca acești tineri să simtă cu adevărat că au pe cineva de partea lor, cineva care să nu-i judece și să nu-i izoleze.

Angajamentul, determinarea, dar mai ales lucrurile făcute de PSD și Guvernul Ciolacu îi determină pe aliații României să discute extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, să accepte din partea România vicepreședinte al Comisiei Europene și admiterea în Schengen până la sfârșitul anului, ridicarea vizelor pentru intrarea în SUA începând de anul viitor sau, în anul 2026, cel mai important program de țară, admiterea  României în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, organizație unde nu poți fi invitat fără standarde ridicate de respectare a statului de drept și politici anticorupție.

Chiar dacă românii știu că pentru mulți liberali cuvintele sunt doar forme fără fond, aș face totuși un apel către cei care dețin funcții înalte în statul român să fie mult mai responsabili atunci când induc ideea unor pericole la adresa justiției și a statului de drept, pentru că ar fi nedrept să punem în pericol obiective de țară doar de dragul unui joc electoral.

Aș încheia cu o frază din programul cu de toate al candidatului PSD, Marcel Ciolacu, având convingerea că românii își vor alege acel președinte pe care îl vor vedea ca onest și capabil să contribuie la realizarea visurilor lor:

Trebuie să oferim noilor generații de români motive să creadă în țara lor – oportunități, siguranță și, cel mai important, speranța într-un viitor alături de cei dragi.

Articol scris de Robert Cazanciuc, senator PSD