România, partenerul tău!

278567789_397333482208201_5943505022358125897_n

Am participat astăzi, alături de Daniel Fenechiu, Florin Jianu și Dan Manolescu, la o dezbatere pe tema politicilor publice ce pot relansa economia României moderată de Ovidiu Gheorghe, un dialog între Parlament și mediul de afaceri.

Acum căteva zile, a trecut în Senat, cu unanimitate de voturi, o propunere legislativă de anulare a unor obligații fiscale pentru companiile românești, fără de care multe ar fi ajuns în faliment.

“Ne-am săturat să ne fie teamă!” a spus d-l Hîrjanu, administratorul firmei de distribuție Potpuriu din Onești.

“Nu știm niciodată când vine ANAF-ul și ne amendează pentru că interpretează intr-un fel sau altul o lege.”

Legile trebuie elaborate cu credința că vor fi foarte bine înțelese. Dacă sancțiunea este cuvântul de ordine și nu prevenția, dacă nu există un parteneriat între stat și mediul de afaceri, România nu poate progresa. Dezbaterea a fost organizată de Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR) și Patronatul Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (A.N.A.T.), cu sprijinul Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNÎPMMR) și al Camerei Consultanților Fiscali din România. O foarte bună idee.