Preţuri mărite în mod obscen în 2022! Care sunt categoriile care au înregistrat cele mai mari scumpiri?

IMG_7189

Andreea Morosanu – Editor

Discuţiile cu privire la mărirea uriaşă a preţului pe energie şi gaze în România îngrijorează din ce în ce mai mult romanii, doar că momentan mai apar soluţii, o compensare, o posibilitate de plată eşalonată încă nu se cunosc cu exactitate toate detaliile despre recalculări şi plăti, acestea fiind încă dezbătute şi cu siguranţă în zilele următoare vom avea informaţii concrete şi finale.

Momentan facturile nu sunt principala problemă deşi pare cea mai îngrijorătoare, de fapt este cea mai discutată, plasând-o direct în vârful celor mai grave probleme, doar că abia după ce trece perioada compensării vom resimţii cu adevărat aceste scumpiri ca fiind probleme majore.

Adevărul este că în România absolut totul s-a scumpit, unele mai puţin, altele într-un mod realmente nesimţit.

Dacă aruncăm o privire peste preţurile asigurărilor auto descoperim una din cele mai mari scumpiri ale acestui an. Comparativ cu anul trecut, în 2022 majoritatea şoferilor vor fi nevoiţi să pregătească sume mult mai mari de bani pentru achitarea asigurării obligatorii RCA.

Specialiştii susţin că motivul acestor scumpiri sunt cauza inflaţiei, a crizei economice datorate pandemiei Covid19 care a condus multe companii asiguratoare în faliment, lăsând piaţa asigurărilor condusă doar de câteva firme mari.

Nu sunt de neglijat nici scumpirile din industria alimentară, începând de la produsele de panificaţie, scumpirea alimentelor de bază, fructele şi legumele. Toate au înregistrat scumpiri obscene, scumpiri care conduc romanii cu un venit minim pe economie în imposibilitatea unui trai decent.

Preţul carburantului a explodat, deasemenea! În acest moment benzină şi motorină înregistrează cele mai mari preţuri din istorie. Şi de această zonă majoritatea romanilor sunt afectaţi direct sau indirect, pentru că aceasta scumpire duce şi la scumpirea altor produse cum ar fi zona alimentară şi orice afacere care implică transport. În dată de 26 ianuarie, preţul mediu al benzinei era de 6,59 lei/litru, în timp ce preţul mediu al motorinei era de 6,52 lei/litru, iar GPL -3.82 lei/litru. Faţă de luna trecută, preţul combustibilului a înregistrat o creştere de 9,8%, ceea ce înseamnă că pentru un plin de benzină trebuie să plătim cu 30 lei mai mult, iar pentru un plin de benzină cu 27 lei mai mult.

Un alt sector unde s-au înregistrat creşteri de preţuri alarmante este cel al materialelor de construcţii de aici şi piaţa imobiliarelor a înregistrat creşteri fabuloase. În marile oraşe preţul pe metru pătrat deja depăşeşte 2000 euro, pe când în oraşele mai mici precum Giurgiu avem preţuri între 800-900 euro pe metru pătrat, iar specialiştii estimează noi majorări de preţuri în următoarele luni, astfel încât acestea mai pot creşte cu încă 10% faţă de momentul actual.

Cum mulţi nu sunt interesaţi de achiziţii imobiliare ci doar de partea de renovare a locuinţelor, nu este momentul. Pentru că şi în zona aceasta preţurile s-au majorat cu mai bine de 50%. Am analizat puţin catalogul Ikea, pentru că ştiu destul de bine piesele de mobilier ale acestui magazin şi preţurile, iar surprinderea mi-a fost uriaşă. Majoritatea pieselor de mobilier au înregistrat creşteri de preţ cu adevărat alarmante, produsele basic de 99 RON în momentul acesta s-au majorat la 299 RON (exemplu concret îl vedem la Poangurile destinate copiilor) – o creştere gigantă în zona produselor basic. Produsele premium au înregistrat creşteri mai mici cam 40-70%.

Aflăm că anul 2022 a început nu doar cu scumpiri ci şi cu majorări ale salariilor şi a alocaţiilor. Era absolut necesară aceasta majorare, dar cât de utilă este… este simplu să citim majorare, dar hai să şi analizam şi să vedem de fapt este o majorare sau nu?

Salariul minim pe economie s-a majorat începând cu 1 ianuarie 2022 la 2550 ron/lună, conform Hotărârii de Guvern 1071 din 04 octombrie 2021. Observăm o creştere a salariului faţă de anul 2021 cu aproximativ 10,9%.

În acelaşi timp alimentele de bază, asigurările obligatorii, combustibilul şi multe alte necesităţi au înregistrat majorări cuprinse între 10-200%, şi atunci dacă analizăm situaţia din România putem spune că suntem la un pas de o criză economică precum în 2008? Creşterea salariului minim pe economie, de fapt nu acoperă nici 20% din restul majorărilor, cu alte cuvinte romanii în 2022 au salariu mai mare dar sunt mai săraci decât anii anteriori.

Tot la începutul anului 2022 s-au majorat şi alocaţiile copiilor, acestea atingând pragul de 600 lei/lună pentru grupa de vârsta 0-2 ani, 243 lei/lună pentru grupa de vârsta 2-18 ani, şi 600 lei/lună pentru copiii cu handicap.

Exact ca şi în cazul salariile, şi produsele pentru copii au înregistrat scumpiri masive, şi aici vorbim strict de lucrurile absolut necesare şi de bun simţ, zona farmaceutică unde este o crimă să aduci scumpiri aberante, această zonă trebuia favorizată de către stat atât pentru copii cât şi pentru adulţi, că doar nimeni nu îşi ia medicamente de plăcere. O altă scumpire aberanta am văzut-o în categoria scutecelor pentru copii, dacă la final de 2021 un bax de pamperşi necesar copilului aproximativ 1 lună atingea preţul de 189 lei, acum, la început de 2022 preţul aceluiaşi produs atinge preţul de 299 lei. Observăm o scumpire uriaşă, direct de la producător, pentru un produs indispensabil copiilor. Şi atunci? Care este majorarea alocaţiilor şi ce reprezintă aceasta majorare cu adevărat pentru părinţi? Absolut nimic!

Sunt doar o parte din cele mai uriaşe majorări, care se resimt cu adevărat de acum, nu sunt la fel de mediatizate precum scumpirea facturilor, dar sunt mult mai dezastroase. Asta este România noastră, România care nu permite părinţilor să investească în educaţia copiilor, România care nu considera necesar să existe o educaţie financiară în rândul elevilor, România unde plăteşti o contribuţie lunară uriaşă dar nu beneficiezi de absolut nimic, România unde intri în spital cu o afecţiune şi ieşi cu 10, dacă mai ieşi, România în care oricât s-ar dezminţii, corupţia este în floare.

 Asta este România anilor 2022!