Traversăm o criză sanitară fără precedent, iar în spatele statisticilor și al cifrelor sunt, în fapt, tragedii

Traversăm o #criză sanitară fără precedent, iar în spatele statisticilor și al cifrelor sunt, în fapt, tragedii.

Sunt familii îndurerate, români care se zbat între viaţă şi moarte, sunt oameni care au plecat dintre noi prea devreme! NU trebuie să mai ajungem vreodată într-o asemenea situaţie și avem responsabilitatea să facem tot ce se poate pentru asta. Niciun efort nu este prea mare, mai ales financiar, când vine vorba despre salvarea de vieţi omeneşti. Venim în viitorul #program de guvernare, în domeniul sănătății, cu #25 de măsuri pentru depăşirea acestei perioade critice din sistemul sanitar, care trebuie implementate #urgent!

NU SUNT NEGOCIABILE şi îmi doresc să fie găsite resurse pentru fiecare dintre acestea.

1.Accesul facil la diagnostic şi tratament al bolnavilor COVID-19, dar şi al bolnavilor cronici

2.Accesul la medicație antivirală pe bază de prescripție în farmaciile cu circuit deschis.

3. Call-center pentru medicii de familie/alte specialitati care trateaza pacienti COVID-19 pentru consiliere profesională (în parteneriat cu societățile profesionale medicale)

4. Stabilirea urgentă a criteriilor de internare în spital a pacienților COVID-19.

5. Constituirea structurii de coordonare a interventiei (MS) si a unității de achiziție, stocare și distribuție a medicației specifice pacienților COVID-19 (MS, DSU, Unifarm).

6. Organizarea unei structuri județene funcționale de coordonare a acordării asistenței medicale, cu reprezentanți ai spitalelor din județ, a DSP și CJ pentru repartizarea pacienților cu COVID-19 și a celor cu boli cronice în funcție de disponibilitatea serviciilor medicale de asistență spitalicească.

7. Stabilirea circuitului pacientului infectat cu SARS CoVAccesul universal la testare este esențial pentru următoarele 60 de zile.

8. Asigurarea de teste rapide de calitate corespunzătoare conform listei ECDC, decontabile pe baza unui preț de referință.

9. Organizarea de centre de testare, eventual în spații dedicate in actualele centre de vaccinare.Acestea sunt o parte dintre măsurile propuse de specialiștii noștri. Toate măsurile propuse de #PSD în negocierile privind alcătuirea noului guvern pot fi găsite accesând următorul link:https://www.stiripesurse.ro/document-25-de-masuri-si…