02/05/2024

Doamna Deputat ELENA DINU ingrijorata de inceperea noului an scolar

Pentru că până in acest moment nimeni nu știe #nimic despre cum se va desfasura anul școlar următor, #PSD îi cere premierului Orban să informeze #public, de urgență, #părinții, #profesorii și #elevii cu privire la condițiile în care se va desfășura noul an școlar, în contextul pandemiei. În loc să se se lamenteze, puterea PNL ar trebui să ia exemplu de la celelalte state europene. În #Italia, acolo unde școala va începe tot pe 14 septembrie, guvernul a intrat deja în pregătiri intense, considerând că mai are foarte puţin timp pentru a implementa măsurile pe care le-a decis. #Olanda a redus numărul de elevi din clase, dar nu s-a impus distanțarea fizică între elevii mai mici de 12 ani. #Franţa anunțat din 15 iulie că școlile vor avea flexibilitate în a-și stabili orarul și modul în care organizează cursurile în funcție de clădirile pe care le dețin, astfel încât să respecte regulile sanitare. #Polonia a anunțat și ea că din septembrie elevii se întorc la școală în mod normal, dacă epidemia este ținută sub control. La noi premierul #Orban este supărat pentru că este tras la răspundere. Este absolut jenant pentru Guvernul Orban să dea vina pe #PSD pentru că îi cere să informeze opinia publică despre condițiile pe care le are în vedere cu privire la #deschiderea anului școlar în timp ce elevii au ajuns să protesteze în faţa guvernului. În acest moment:- nimeni nu ştie cum vor #învăţa cei mici să ţină stiloul în mână şi să scrie primele litere. – nimeni nu ştie cum vor #învăţa cei din ciclul primar care au încă nevoie de îndrumare directă, personală, din partea dascălior- nimeni nu ştie de ce în capul lui Orban şi în cel al Violetei Alexandru, persistă #ideea că elevii nu se pot infecta la terase dar se pot infecta la şcoala. #GuvernațiNuMimați#GrijăPentruCopiiiNoștri