Importante proiecte de investiții ale municipalității
Mâine, 25 octombrie, va avea loc o nouă ședință extraordinară, cu 29 de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi, dintre care 23 vizează importante proiecte de investiții ale municipalității, aflate în diferite faze premergătoare depunerii spre finanțare din fonduri europene, iar alte două, obiective de investiții cu finanțare de la bugetul local.
Este vorba despre:
– modernizarea infrastructurii de transport public pe coridoroarele de mobilitate urbană Central, Vestic și Estic ale municipiului Giurgiu; pentru fiecare din aceste trei proiecte în ședința extraordinară de mâine vor fi supuse aprobării consilierilor documentația tehnico-economică (faza SF/DALI) și principalii indicatori tehnico-economici, documentul „Politica de parcare publică în aria de impact a proiectului”, precum și depunerea cererii de finanțare.
– Amenajarea de spații de agrement pe Canal Cama – Zona mediană (Obiectiv de investiții: Amenajare Canal Cama – Etapa II) și adiacent Veriga. Pentru aceste două proiecte vor fi supuse aprobării documentația tehnico-economică (faza SF/DALI) și principalii indicatori tehnico-economici, precum și depunerea cererii de finanțare.
Alte cinci proiecte pentru care se propune aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF/DALI), principalii indicatori tehnico-economici și depunerea cererii de finanțare sunt:
– „Dezvoltare locală integrată în comunitatea marginalizată Istru – zona Seminar Teologic”;
– „Dezvoltare locală integrată în comunitatea marginalizată Istru – zona Locuințe Sociale”;
– „Modernizare Grădinița Căsuța Fermecată (nr.4) Giurgiu”;
– „Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței cu program normal nr. 3 – Giurgiu”;
– „Regenerare urbană în zona marginalizată Cărămidarii Noi”.
Cele două obiective de investiții ce vor fi realizate din fonduri de la bugetul local sunt „Modernizare carosabil strada Cărămidarii Vechi” și „Modernizare carosabil strada Negru Vodă”. În ședința extraordinară de mâine se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici.