– Jurnalul săptămânal-
Cu ce să încep? Terasele din “centrul vechi” al Municipiului Giurgiu, bodegile uitate pe străduțe sau atracțiile turistice din Port?
Ei bine… Giurgiul este full-option în privința locurilor unde să-ți bei cafeaua, bine… să-ți bei cafeaua de la ora 20:00 în sus, indiferent că e o cafea sau o cola bineînțeles cu lămâie și gheață, pardon lime că totuși am evoluat și noi. 
Fie că mergi pe clasicul frappe (care apropo la Possesso e cel mai bun), trebuie să semnezi condica everyday!
Acum câteva zile am ieșit împreună cu două prietene să vedem ce se mai întâmplă în” lumea bună”, bine și asta, dar și faptul că ne era foame și ne-am săturat de shaorma de la” Kill”.
Zis și făcut, pe lângă faptul că noi am uitat să dăm buzna în magazine să luăm colonia de chinezi după noi, da, fake-urile în caz că nu v-ați prins. Nici nu l-am anunțat pe tata să-mi aducă BMW-ul acasă că na… Mercedes-ul nu ne place, avem amintiri neplăcute de la autobuz.
Ne-am luat inima în dinți și ”fețele frumoase” din sertar și am pornit spre CENTRU, dar când zic de centru să se înţeleagă bine că am de unde să aleg! Încep cu Possesso, Trattoria, D’Alexia și mai nou Jolie! Super…patru oportunităţi de a ne băga stomacul în draci. Plus că am auzit că Jolie are o înghețată bună, dar și Possesso clătite curcubeu pe cerul gurii…
O să ziceți că sunt subiectivă, dar nu…” opulența” este la D’Alexia, frumos amenajată și cu un decor superb oferit după cea mai nouă renovare, frumoasa D’Alexia sau:” -Unde mergi mă?”” – Aşteaptă-mă la Don bă!”, pe vechi cum s-ar spune între noi, vă asigură după clasica ”o cafea și o apă plată” și gagica pe care să o plimbați prin ”parcu’ fără nume” după, dacă totul e bine, o duci și până în port că n-ai semnal și nici nu te mai stresează gagică-ta…
Cu pălăvrăgeala asta am uitat să vă povestesc pățania… Eu și ale mele, am intrat! Unde? Nu la facultate sau ceva, pe terasă la Possesso, eram mai ceva ca” Îngerii lui Charlie” împărțind XOXO ca în Gossip Girl, pentru cunoscătoare.
Masă am găsit, pe vremea aia aveam ”relații”, un ospătar fostul nostru coleg de liceu, băiat bun ca de obicei ne-am bazat pe el!
Să nu mai zic că mai nou ai nevoie de bodyguard să intri după noua lege ANTI-FUMAT… Prima impresie, două-trei studente frumușele ce-i drept,” sugeau” pardon fumau din IQOS-ul primit în club, pardon cumpărat de la Luci și Iuli scuze dat de iubi. N-am nimic cu nimeni, bravo lor dacă-și permit, dar lăsați-ne să respirăm și noi! E de ajuns că ne scoateți ochii când îi arătați prietenei ”mițiiiii… uite cine trece..”, calm fato, se ducea la Don Caffe…
Mă rog, toate ca toate și niciuna ca noi, așezate la masă, așteptând frappe-ul, pizza și alte bazaconii de prin meniul plictisit de noi și noi de el, brusc mă ”trăsneşte” o durere de cap. Așa ceva?! Chiar acum când a intrat ”x” pe ușă și ne gândeam să mergem la Andaluzia după… atât despre mine, detaliile nu-s interesante, ce voiam să vă spun este că una din prietenele mele, mai amuzante, a confundat ospătarul cu medicul de pe ambulanță spunându-i că o să mor de” cap”.
Surprinderea mea a fost că băiatul nici nu a râs nici nu a înjurat ci a venit cu un mir, cică-s deocheată… m-a dat pe la toți sfinții cu alte cuvinte.
Dusă pe la biserică, mâncată, amuzată, dar și descântată de ospătarul de la Possesso, am ajuns acasă! Servicii complete, nu? Pachet all-inclusive, ce-ți mai poți dorii?
Asta a fost în mare, cu generalizări, mulți dintre voi știți sindromul” cafelei plictisite” din fiecare seară și de fapt obișnuința prin care cafenelele au ajuns a doua noastră casă…
Despre noi cam atât… e o legendă cică lunea unii nici nu ies din casă, dar promit că următoarea cafenea ne va invita să facem un reportaj mișto… sau nu e cazul, știm deja tot ce mișcă în” buricul” orașului nostru modern!