CENTRU MEDICAL ȘI MALL, POSIBILE INVESTIȚII VIITOARE LA GIURGIU

Giurgiu ar putea avea în viitor un centru de reabilitare a pacienților cu paralizie din cauza leziunilor măduvei și un centru comercial de tip Mall. Într-o recentă conferință de presă primarul Nicolae Barbu a precizat că există o intenție în acest sens din partea unor grupuri de investitori.
Referitor la intenția construirii centrului medical, edilul a explicat că aceasta vine din partea unui grup de investitori italieni plus cinci medici chirurgi care vor să-și mute la Giurgiu o parte din investiția de la Torino. Centrul s-ar adresa pacienților din România și Bulgaria, având astfel caracter transfrontalier. Grupul de investitori a solicitat în primă fază avizul de principiu din partea municipalității, urmând apoi să întreprindă și alte demersuri necesare, între care obținerea avizului de oportunitate de la Ministerul Sănătății. În cazul în care intenția se va concretiza, Primăria va pune la dispoziția investitorilor terenul și utilitățile. Locația propusă pentru posibilul spital este zona Vămii, în spatele Hotelului Sunny. Investiția se ridică la cca. 90 mil. euro, urmând a fi realizată printr-un program de finanțare direct la Bruxelles.
În ceea ce privește construcția la Giurgiu a unui Mall, primarul a afirmat că există o firmă mare care a cumpărat în acest scop de la lichidator terenul din spatele LIDL și care și-a exprimat intenția ca până la sfârșitul anului 2019 să finalizeze investiția.

