Campioana a început dezastruos » Astra-Dinamo 1-4

Campioana a început dezastruos noua ediţie a Ligii 1. Astra a pierdut fără drept de apel meciul de acasă cu Dinamo, scor 1-4, prima victorie a alb-roşiilor pe terenul giurgiuvenilor după 6 ani. Gnohere a fost eroul partidei în care Ovidiu Haţegan a acordat trei lovituri de la 11 metri, atacantul „câinilor” reuşind un hat-trick.

După o primă parte a meciului liniştită, în care doar Teixeira a ameninţat poarta lui Brănescu, alb-roşiii au deschis scorul în minutul 23, când Gnohere a transformat fără emoţii lovitura de la 11 metri obţinută de Palic după un duel cu Seto. Cu două minute înainte de pauză, Vali Lazăr a dublat avantajul „câinilor”, după o pasă a lui Gnohere şi după ce a păcălit pasul la offside al apărării giurgiuvene. Jucătorii lui Andone au ieşit şi mai motivaţi pe teren în repriza a doua şi au avut şansa de a face 3-0 chiar în minutul 46, când, după o fază superbă, Rotariu a ratat incredibil din câţiva metri, trimiţând în bară.

În loc de 0-3 s-a făcut 1-2. Intrat pe teren la pauză, Daniel Niculae a obţinut un penalty în minutul 48, în urma unui duel cu Mevlja, iar Boldrin a executat impecabil şi a redus din diferenţă. După o oră de joc, Niculae putea să egaleze, dar a trimis cu capul puţin pe lângă vinclu, în timp ce oaspeţii au răspuns cu şutul în plasa laterală al lui Gnohere. Dinamo a refăcut diferenţa de două goluri, în minutul 70, Gnohere reuşind dubla, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, acordată în urma duelului dintre Oros şi Palic. Atacantul francez al alb-roşiilor şi-a completat hat-trick-ul în minutul 76, când a finalizat simplu din interiorul careului pasa primită de la noul intrat Hanca.

În momentul celui de-al patrulea gol al dinamoviştilor, Astra evolua în 10 oameni. Alexandru Stan a primit direct cartonaşul roşu în minutul 73, după o intrare foarte dură asupra lui Vali Lazăr, care, de altfel, a şi fost schimbat imediat. S-a terminat 4-1 în favoarea lui Dinamo, care s-a revanşat astfel pentru înfrângerile suferite în play-off-ul ediţiei trecute a Ligii 1 în faţa Astrei, 1-4 şi 2-4.

Astra – Dinamo, echipele de start:

AFC ASTRA Giurgiu: S. Lung – Vangjeli, Geraldo, Oros, J. Morais (cpt) – Teixeira, Takayuki, Boldrin – Al. Ioniţă, D. Florea, De Amorim.

Rezerve: Gavrilaș – Al. Stan, Lovin, D. Niculae, Fabricio, Balaure, Boudjemaa.

Antrenor: Cristian Petre

FC DINAMO București: Brănescu – Romera Navarro, Nedelcearu, Mevlja, St. Filip – P. Anton (cpt), Busuladzic, Palic – D. Rotariu, Gnohere, V. Lazăr.

Rezerve: Penedo Cano – Hanca, A. Marc, Vl. Olteanu, Dudea, I. Șerban, P. Petre.

Antrenor: Ioan Andone

Galerie foto