27 mai 2026, mie

ZILELE MUNICIPIULUI GIURGIU” FARA INCIDENTE, CU PUBLIC GENEROS SI SPECTACOLE APRECIATE

”Au fost patru zile liniștite, fără incidente, dar în același timp dinamice din punct de vedere al varietății manifestărilor si spectacolelor,” a concluzionat primarul Nicolae Barbu în conferința de presă de astazi, pe subiectul Zilelor Municipiului Giurgiu, editia 2018.
Ca în fiecare an, aceste activitati au fost organizate de o firmă care a licitat cu suma de 52.000 de euro, contribuția administrației locale fiind zero, municipalitatea punand la dispozitie, gratuit, spatiul de manifestare si de comercializare.
Edilul șef s-a declarat multumit de cum au decurs serile de spectacol si a multumit tuturor celor implicati in organizare, fortelor de ordine, sponsorilor si nu in ultimul rand giurgiuvenilor.
În 2019, sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe va cădea marti, în Săptămâna patimilor, iar evenimentele dedicate Zilelor Municipiului se vor încheia în Duminica Floriilor, urmând ca marți 23 aprilie să participăm doar la slujba religioasă si la ceremonia festivă, a mai declarat edilul municipiului.