REUNIUNE LA RUSE A COMITETULUI DE MONITORIZARE A PROGRAMULUI INTERREG V-A

29498056_949800125181543_2059510301027467264_n

Viceprimarul Ionuț Cioacă (în calitate de observator mandatat de primarul Nicolae Barbu, vicepreședinte al AMR) și directorul Programe Europene din cadrul Primăriei Giurgiu, Ianca Meca, participă la Ruse, astăzi 22 martie, la cea de-a 10-a întâlnire a Comitetului de Monitorizare a Programului Interreg V-A, România-Bulgaria.
La întâlnire mai sunt prezenți: Președintele Comitetului de Monitorizare, Denitsa Nikolova (ministru adjunct al Dezvoltării Regionale Bulgaria), Vicepreședintele Comitetului de Monitorizare, Iulia Hertzog (director în MDRAP) și membrii comitetului – români și bulgari reprezentanți ai autorităților locale și societății civile.
În debutul reuniunii, Natalie Verschelde, reprezentantul Comisiei Europene, a prezentat mesajul Comisarului pentru Dezvoltare Regională și al Comisiei Europene. De asemenea, sunt discutate planul și strategia de comunicare din cadrul Interreg V-A România-Bulgaria, la finalul întâlnirii fiind aprobate listele cu proiecte aprobate pentru finanțare.
În cel mai scurt timp vom reveni cu mai multe detalii referitoare la ceea ce a fost stabilit în cadrul acestei întâlniri.

Fotografia postată de Primaria Municipiului Giurgiu.
Fotografia postată de Primaria Municipiului Giurgiu.