Gheorghe Stefan – transfer de calibru la ALDE GIURGIU

Fostul președinte al PNL Giurgiu, Gheorghe Ștefan, s-a alăturat astăzi echipei ALDE, a anunțat președintele ALDE Giurgiu Toma Petcu, în cadrul unei conferințe de presă.
”Apreciez foarte mult decizia domnului Gheorghe Ștefan de a se alătura echipei ALDE, este un om care și-a asumat o organizație destul de grea atunci când a preluat PNL Giurgiu. PNL dovedește cu fiecare zi că nu mai este același partid în care ne-am regăsit la un moment dat și eu și domnul Ștefan, PNL devine un partid al răfuielilor interne, al conflictelor. Cred că această politică dăunătoare pentru PNL a făcut să gonească foarte mulți oameni politici de calitate din toată țara de la PNL. Gheorghe Ștefan, dincolo de a fi președintele PNL Giurgiu, a fost vicepreședinte la nivel național și este un bun specialist pe agricultură. Cred că expertiza și calitățile umane sunt cele care ne-au convins atât pe mine, cât și pe domnul Călin Popescu—Tăriceanu să stabilim că avem proiecte comune și avantajul de a lucra împreună este mai mare decât acela de a sta separat sau în alte echipe. Mă bucur și apreciez decizia dumnealui de a veni alături de noi”, a declarat președintele ALDE Giurgiu, care a anunțat cu această ocazie că domnul Gheorghe Ștefan va ocupa și o funcție de vicepreședinte al filialei giurgiuvene.
Noul membru ALDE a spus în cadrul conferinței de presă că: ”Au trecut șase luni de zile, de la alegerile interne ale PNL, iar eu, Gheorghe Ștefan, nu mă mai regăsesc în noul PNL, pentru că este total deprofesionalizat. Sunt la ALDE Giurgiu pentru că apreciez foarte mult organizația pe care o conduce domnul Toma Petcu. Sunt în ALDE pentru că am lucrat patru ani de zile cu domnul Tăriceanu, sunt în ALDE Giurgiu pentru că echipa de aici mi se pare o echipă unită, serioasă, determinată să facă lucruri bune pentru județ și poate cel mai mult apreciez că au o atitudine echidistantă, neimplicându-se în niciun scandal. Sper ca prin venirea mea și ceea ce pot să fac, să aduc o plus valoare și ALDE Giurgiu, la următoarele alegeri, să fie a doua forță politică a județului”.
