23 de milioane 600 de mii de euro prealocate municipiului Giurgiu prin POR, Axa 4

Municipiul Giurgiu va beneficia în următorii ani de dezvoltare urbană, în calitate de reședință de județ, cu bani europeni, subiect negociat recent la ADR Sud-Muntenia între primarii din regiune și discutat la ultima conferință de presă de către primarul Nicolae Barbu.
Conform regulamentului UE, există obligativitatea ca cel puțin 5% din sumele Fondului European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) alocate la nivel național pentru Obiectivul “Investiții pentru creștere economică și locuri de muncă” să fie dedicate dezvoltării urbane durabile. În România, abordarea dezvoltării urbane durabile va fi implementată prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, în cadrul căruia a fost stabilită o axă prioritară, respectiv Axa Prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.
Această axă se adresează exclusiv municipiilor reședință de județ, fiecare beneficiind de alocări financiare predeterminate pe obiective specifice, așa cum este cazul municipiului Giurgiu pentru care s-a negociat la întâlnirea din 17 august de la Călărași suma de 23.623.800 de euro, repartizată în cadrul celor 5 obiective specifice.
În cadrul Axei 4.1 – Mobilitate Urbană, Giurgiu are alocată suma de circa 19 milioane de euro pentru creșterea nivelului de siguranță și eficiență în circulația din municipiul Giurgiu prin reabilitarea infrastructurii rutiere pe coridoarele deservite de transportul public local, inclusiv piste de bicicliști, modernizarea sistemului de transport în Municipiul Giurgiu, prin achiziția de autovehicule electrice nepoluante și prin amenajarea punctelor de încărcare cu energie pentru vehicule electrice și sistem de monitorizare video a locurilor publice cu infracționalitate ridicată.
Pentru Axa 4.2 – Revitalizare urbană, vor fi cheltuite în jur de 2 milioane de euro pentru amenajarea de spații verzi pe Canalul Cama și a unui complex sportiv lângă Lacul Veriga.
Cica 500.000 de euro sunt destinați pe Axa 4.3 – Comunități defavorizate, respectiv amenajarea de spații verzi și terenuri în cartierul Istru, dar și căi de acces.
La Axa 4.4 – Educație preșcolară, primarul Nicolae Barbu intenționează să modernizeze Gradinița 9 și să o transforme cu program prelungit și creșă.
Despre depunerea proiectelor pe această axă, primarul Nicolae Barbu a declarat că speră ca până la sfârșitul anului să poată fi depuse, iar anul viitor să se desfășoare licitațiile.
Prin această axă de mobilitate urbană, municipiile reședință de județ din România au șansa la o dezvoltare sustenabilă și durabilă, urmărindu-se obiectivele specifice legate de reducerea emisiilor de CO2, reconversia și refuncționalizarea terenurilor degradate, îmbunătățirea regenerării fizice, creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație și la profesionalizarea pentru piața muncii.
În urma întâlnirii din 17 august de la Călărași, primarii vor semna un acord privind alocările care însumează în regiune 201,09 milioane de euro.