INVESTIȚII ÎN CANALIZAREA PLUVIALĂ A ORAȘULUI PENTRU EVITAREA INUNDAȚIILOR

nicolae barbu

Primarul Nicolae Barbu a vorbit într-o recentă conferință de presă despre unele investiții la sistemul de canalizare pluvială pe care municipalitatea le are în vedere pentru rezolvarea problemei inundațiilor stradale, cum a fost cea din 3 iulie.
Subdimensionarea sistemului de canalizare pluvială, în aproape toate zonele orașului, volumul crescut de apă colectată odată cu creșterea numărului de străzi asfaltate și prevăzute cu canalizare pluvială, precum și situațiile meteo deosebite, când cantitatea de precipitații pe unitatea de timp este foarte mare, fac ca în anumite zone ale orașului să se producă inundații.
Unul din proiectele prezentate de primar vizează zona de case din vestul și nord-vestul municipiului.
“Pe Ramadan se va face o investiție cu Apa Service și sperăm că în toamna aceasta o vom scoate la licitație, proiectul e aproape gata. Investiția constă într-un canal colector cu aproape un metru diametru care va descărca în bazinul de pe Berzei și de acolo, cu două pompe puternice prin proiect, să evacueze forțat tot ce colectăm din zona Ramadan. Deci de la Ghizdarului și până la Sloboziei tot ce se colectează ( …) vor duce gravitațional în bazinul din Berzei, iar de acolo vom merge, prin pompare, direct în Canalul Cama. Cea de-a doua, deci Bălănoaiei și tot ce înseamnă zona Obor, descarcă în bazinul de la Obor pe care îl avem deja finalizat”, a precizat acesta.
În ceea ce privește problema de la sensul giratoriu Căprioara, unde se strânge o mare cantitate de apă de la străzile situate la o cotă mai înaltă, primarul a explicat că atunci când se va face reconfigurarea sensului giratoriu și revenirea la stradă deschisă traficului rutier pe un sens al străzii Gării, sub acel sens giratoriu se va construi un bazin mare care să preia surplusul de apă, iar de aici să fie pompat în zona cea mai înaltă ca să curgă gravitațional.
Finanțarea acestor investiții se va realiza din surse proprii, având în vedere că cheltuielile cu canalizarea pluvială nu sunt eligibile pe programele de finanțare europene sau naționale.

Fotografia postată de Primaria Municipiului Giurgiu.