Întâlnire de calibru la nivel înalt

La invitația Primarului din TUTRAKAN, Dr. Stefanov și al Arhimandritului Naom din Mitropolia Ruse, sâmbătă 6 decembrie am poposit în micul oraș de pe malul bulgăresc al Dunării TURTUCIA (6500 locuitori).
Orașul Tutrakan (cunoscut în română ca Turtucaia) are o istorie bogată, legată de Dunăre, fiind un important nod strategic, marcat de prezența română (fortificații) și medievală, dar a devenit celebru în istoria modernă prin Bătălia de la Turtucaia din 1916, când a fost scena unei înfrângeri decisive pentru Armata Română împotriva trupelor bulgare și germane în Primul Război Mondial, fiind un moment tragic în istoria României.
Astăzi, Tutrakan este un oraș port la Dunăre, cunoscut pentru tradițiile sale pescărești și pentru Muzeul de Istorie, care prezintă cronologic istoria localității din antichitate până în prezent.
Dat fiind statutul său istoric și actual de oraș-port pescăresc, multe dintre tradițiile locale gravitează în jurul fluviului.
Orașul se mândrește cu singurul muzeu al pescuitului pe Dunăre și al construcției de bărci din Bulgaria, deschis în 1974. Aceasta subliniază importanța meșteșugului și a tradițiilor pescărești, care sunt încă vii în rândul populației locale.
Cartierul istoric al pescarilor continuă să fie o zonă activă, unde se pot vedea metode tradiționale de pescuit și ambarcațiuni specifice. Turiștii, artiștii și localnicii se adună adesea aici, păstrând o atmosferă autentică.

Orașul găzduiește periodic festivaluri de muzică, dans popular, artizanat și evenimente culinare care atrag vizitatori, menite să păstreze și să expună folclorul și meșteșugurile tradiționale bulgărești.
Împreună cu prietenii care m-au însoțit am mers mai întâi la BISERICA cu hramul Sf. NICOLAE, biserică construită între anii 1851 și 1853, cu bani strânși de comunitatea română. Localitatea TUTRAKAN, ca și Giurgiu, localitate de pescari, dar unde tradițiile au fost păstrate chiar și în zilele noastre. Localitatea în 1927 număra 6870 locuitori, dintre care 2386 pescari care aveau în proprietate 1000 de lotci pescărești și erau împărțiți în 14 cooperative.
Când am intrat în Biserică slujba era pe sfârșite asistând la recitarea crezului și miruirea bărbaților pescari care erau în număr de 15 persoane. S-au bucurat că am venit după care am fost invitați să mergem pe malul Dunării unde a avut altă slujbă în memoria pescarilor ce au decedat și apoi la fel ca în biserică aici s-au împărțit oamenilor preparate din pește, la mare cinste fiind crapul de Dunăre.
După ceremonial am mers la Primăria din TUTRAKAN unde a avut loc un concurs cu „CEL MAI FRUMOS ȘI GUSTOS PREPARAT DIN PEȘTE”, câștigătorii au fost premiați de Primărie cu diplome dar și cu premii ce au constat în cuptoare cu microunde.
