Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii a fost încheiat în anul 1997, dar relaţiile diplomatice bilaterale sunt mult mai vechi.

313257979_524852179456330_3554917966363946266_n

Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii a fost încheiat în anul 1997, dar relaţiile diplomatice bilaterale sunt mult mai vechi.

Primele legături dintre România şi SUA au fost stabilite în anul 1880, după ce ţara noastră şi-a obţinut independenţa.

După 25 de ani, Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne o piatră de hotar a politicii externe românești, alături de apartenența la Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică.

Astăzi, împreună cu senatorul Radu Oprea și alți colegi din Parlament, am avut deosebita onoare să particip la aniversarea celor 25 de ani, alături de semnatarul Parteneriatului, domnul președinte Emil Constantinescu și de Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA, David Muniz, marcată printr-o expoziție „We the people” care ilustrează cele mai importante momente și valențe ale Parteneriatului. Nu întâmplător locul ales este la Universitate, acolo de unde președintele Bill Clinton s-a adresat românilor în anul 1997.

Merită să o vizitați!