Joi, sala de ședințe a Comisiei Județene a Arbitrilor Giurgiu se transformă în cea mai serioasă “sală de clasă” din fotbalul local. Pe rând, copii de 13–14 ani până la tineri de 18–19 ani ridică fanionul, îl coboară, repetă unghiuri, poziții, semnale. Unii au deja meciuri în picioare, alții încă tremură de emoție. În fața lor, calm, ferm și atent la fiecare detaliu: Ivan Iulian, vicepreședinte al Comisiei Județene a Arbitrilor Giurgiu, lector al școlii de arbitri și observator în Liga III.
De două luni, generația nouă învață nu doar cum să țină fanionul, ci ce înseamnă, de fapt, arbitrajul. Iar modelul lor este un om care, după o viață în arbitraj, se întoarce, la propriu, în teren atunci când județul are nevoie de el.
Școala de arbitri de la Giurgiu
Pentru Ivan Iulian, școala de arbitri nu este un curs oarecare bifat pe hârtie, ci un angajament serios față de copiii care aleg drumul fluierului.
„Școala de arbitri o facem în fiecare an, o dată sau de două ori, în funcție de timpul AJF-ului și, mai ales, de câți se înscriu. Anunțăm public prin televiziune, prin presă, prin Facebook. Când se strâng suficienți, pornim”, explică el.
Programul nu este la întâmplare. CJA Giurgiu lucrează după același tipar stabilit de CCA și Federația Română de Fotbal, pe baza unui stick trimis tuturor comisiilor din țară, tocmai pentru a exista uniformitate, ce se predă la Giurgiu se predă și la Cluj, și la Iași, și la Oradea.
„Nu poți să înveți într-un județ într-un fel și în alt județ altfel, iar când te întâlnești mai sus să spui: – Eu așa am învățat la școală. Programul de școlarizare e trimis de CCA, noi îl respectăm strict. Peste el venim cu completări din experiență, pentru că fiecare județ are specificul lui, număr de echipe, de juniori, condiții diferite.”
Cursurile teoretice se țin o dată pe săptămână, joia seara pentru cei care pot ajunge după școală sau serviciu, iar sâmbăta dimineața pentru elevii care nu pot veni în timpul săptămânii. De la săli de curs se trece treptat pe teren: în primele luni, copiii repetă „mânuirea fanionului”, urmând ca apoi să învețe poziționarea corectă în teren, deplasarea, comunicarea în brigadă.
„Nu vrem să-i speriem, trebuie să înțeleagă că vin aici din plăcere. I-am lăsat deja să simtă pulsul terenului, i-am delegat la meciuri de juniori, chiar și la meciuri de seniori fără miză mare, ca să vadă diferența dintre teorie și practică. E uriașă, ca în orice meserie.”
De la supărarea pe arbitri la cariera de observator: „M-am făcut arbitru din revoltă”
Povestea lui Ivan Iulian în arbitraj începe în 1996, nu dintr-un vis romantic, ci dintr-o frustrare foarte clară.
„M-am făcut arbitru pentru că m-a enervat cum arbitrau alții”, recunoaște el cu sinceritate. „La nivel de Liga a IV-a, pe vremea aceea, aveam impresia că gazdele câștigau mereu. M-a supărat atât de tare încât am zis: Trebuie să fac ceva, să schimb ceva. Și m-am înscris la școala de arbitri.”
De acolo, drumul a fost doar în sus – examene, testări fizice, promovări.
„Pe vremea aceea nu se promova altfel decât prin examen. Am muncit, am învățat, am trecut prin Liga 3, am fost promovat la Liga 2, apoi o perioadă scurtă la Liga 1. Apoi a venit limita de vârstă. În arbitraj nu stai cât vrei tu. La un moment dat, Federația îți trimite diploma și îți spune clar S-a terminat cariera dumneavoastră ca arbitru.
La 37 de ani, a fost nevoit să „pună ghetele în cui”, dar nu și fluierul, măcar metaforic. A dat examen și a devenit observator în Liga 3, postură în care activează de aproape 15 ani, tot pe baza unor criterii clare și unor condiții minime impuse de FRF.
De ce revine în teren la 50+ ani: „Arbitrajul mă ține în viață”
Deși este fost angajat MAI și observator în Liga III, Ivan Iulian a ajuns din nou… la centru. La propriu. De ce?
Răspunsul ține de o realitate dură – meciuri multe, arbitri insuficienți.
La nivelul județului Giurgiu vorbim de sute de meciuri pe sezon: Under 9, Under 11, Under 13, Under 15, Under 17, Under 19, plus Liga 4, Liga 5, Liga 6, Cupă, jocuri amicale. Lotul total, cu tot cu cursanții de la școală, ajunge spre 100 de arbitri, dar în fiecare weekend 10–15 dintre cei mai buni sunt delegați la meciuri naționale – Liga 3, campionate de juniori republicani, fotbal feminin – în delegările FRF.
„Rămânem fără arbitri la județ, pur și simplu. Avem un lot bun, mai bun decât la alte județe, dar cei mai valoroși sunt folosiți de Federație, ceea ce ne bucură. În același timp, gaura trebuie acoperită.”
Soluțiile sunt mai multe:
- colaborări cu județele limitrofe (București, Ilfov, Teleorman), de unde vin brigăzi atunci când e criză la Liga 4 sau Liga 5;
- programări de meciuri în așa fel încât aceeași brigadă să poată arbitra două partide într-o zi (una dimineața, una după-amiaza);
- și, când nu mai există niciun alt nume disponibil, intră în teren foștii arbitri care acum sunt observatori.
„Nu e nimic neregulamentar. Regulamentul prevede clar, dacă un arbitru se accidentează și nu mai poate continua, se poate apela la un fost arbitru prezent la stadion, care e cel mai calificat. S-a întâmplat și la un meci de Liga 3 la Giurgiu. A fost anunțat de catre crainic dacă există un arbitru în tribună, iar observatorul – fost arbitru – a coborât, și-a luat echipamentul și a intrat în teren.”
La Giurgiu, același principiu se aplică preventiv. Când nu există arbitri suficienți, Ivan Iulian, Petrică Burcea și alți foști arbitri iau fluierul sau fanionul și arbitrează meciuri de juniori sau chiar de Liga 4–5.
„Nu e vorba de bani, nu venim pentru barem. E vorba de plăcere, de responsabilitate și de a nu lăsa meciuri fără arbitri. Arbitrajul, sincer, mă ține în viață. Mișcare, adrenalină, contact cu jucătorii, cu copiii, nu se compară cu nimic.”
Două echipe în Liga 3 – șansa fotbalului giurgiuvean și laborator pentru arbitri
2025 a adus pentru fotbalul giurgiuvean o situație specială: două echipe județene în Liga 3, Dunărea Giurgiu și Axi Arena. Rezultatele nu sunt spectaculoase, dar miza e mult mai mare decât clasamentul.
„Ne bucurăm pentru fiecare promovare, la fel cum ne bucurăm când promovează arbitrii. De ce? Pentru că se ridică nivelul fotbalului din Giurgiu. Mergi la meciurile Dunării sau ale lui Axi și vezi arbitri de Liga 1, Liga 2, Liga 3. Copiii noștri, care sunt arbitri sau cursanți, au de unde învăța, îi văd în fața lor, nu doar la televizor.”
Problema rămâne aceeași, banii. Echipele de Liga 3 sunt obligate să aibă mai multe grupe de juniori, să susțină deplasări, baremuri, organizare. Într-un județ sărac, cu echipe sprijinite în principal de primării, fiecare sezon e un exercițiu de supraviețuire.
„Important e că echipele nu renunță, în ciuda dificultăților. Primul an e mereu cel mai greu. Dacă reușesc să se mențină, să crească juniorii și să păstreze nucleul de jucători locali, peste 1–2 ani o să vedem lupte pentru play-off, poate chiar pentru promovare. E mult mai sănătos să te bazezi pe jucători crescuți la tine în județ, nu pe mercenari care vin și pleacă.”
De la Chivulete la Popazu: un nou stil de conducere la CJA Giurgiu
Nu se poate vorbi despre arbitrajul giurgiuvean fără a atinge momentul delicat al schimbării din fruntea CJA Giurgiu, plecarea lui Florin Chivulete și numirea lui Andrei Popazu.
Ivan Iulian a fost ani la rând vicepreședinte / prim-vicepreședinte în mandatul lui Chivulete și a văzut din interior atât partea bună, cât și limitele acelui model.
„Ca profesionist, nu am ce să-i reproșez lui Chivulete. A ridicat nivelul, avem arbitri la nivel național, pentru asta trebuie să-i mulțumim. Ca om, fiecare își asumă propriul caracter. N-am ieșit cu el la cafea, nu trebuia să fim prieteni, trebuia să facem treabă.”
Momentul de ruptură a fost la Adunarea Generală, când fostul președinte a plecat înainte să prezinte activitatea CJA, lăsând sala în suspans. De acolo, „sfârșitul era doar o chestiune de timp”.
Odată cu numirea lui Andrei Popazu, lucrurile s-au schimbat inclusiv în modul de lucru:
- Comisia de delegări are acum șapte oameni, nu o singură persoană.
- Se lucrează trei ore pe săptămână la delegări, cu modificări până sâmbătă, în funcție de indisponibilități.
- Fiecare membru are un rol clar (pregătire fizică, teoretică, școala de arbitri, delegări etc.).
„Andrei e un președinte tânăr și foarte respectuos. Asta contează enorm, respectă munca fiecăruia. Înțelege că nu poate să le facă singur pe toate și ne lasă să ne facem treaba acolo unde avem experiență. Rezultatul? Din vară și până acum, o singură etapă de suspendare de la delegări, niciun scandal major de arbitraj. Asta nu e întâmplător; când lucrezi cu pași mici și echilibru, se vede.”
Paradoxul arbitrajului giurgiuvean arată așa: cel mai numeros lot din România, dar mereu pe muchie de cuțit la capitolul delegări.
„Lotul, ca număr, e foarte bun. Problema e că, în fiecare săptămână, 25–30 de arbitri sunt indisponibili, sunt la serviciu, la școală, la facultate, au nunți, evenimente, probleme personale. Meciurile se joacă în weekend, exact când oamenii au și alte obligații.”
La asta se adaugă arbitrii plecați la nivel național, care nu pot fi folosiți nici la centru, nici ca asistenți la județ, în zilele în care sunt în delegări FRF.
CJA Giurgiu jonglează cu:
- programări în ore diferite: Liga 4 dimineața sau la prânz, Liga 5 în alt interval, juniorii în alte ferestre, pentru ca aceleași brigăzi să poată face două meciuri;
- brigăzi „duble”: aceeași echipă arbitrează două jocuri într-o etapă;
- completări cu foști arbitri.
Speranța pentru retur și pentru următorii ani vine din şcoală, Giurgiu și Bolintin pregătesc un nou val de arbitri.
„La finalul școlii o să avem 20–30 de arbitri noi pe care îi băgăm ‘în iarbă’. Câți vor rămâne pe termen lung, vedem, dar important e că vin. Cu ei nu o să mai avem nevoie de ajutor din alte județe, nu o să mai fim nevoiți să intrăm noi atât de des în teren.”
Arbitrajul feminin, atu-ul surprinzător al județului Giurgiu
Unul dintre capitolele unde Giurgiu stă neașteptat de bine este arbitrajul feminin. Punctul de pornire, Roxana Ivanov, arbitru FIFA, care a devenit un adevărat motor de recrutare.
„Roxana a bătut liceele, a făcut prezentări, a promovat școala de arbitri, a tras de fete pur și simplu să vină. Rezultatul se vede – avem foarte multe fete la cursuri și în teren.”
Pe lângă ea, un nume tot mai important este Ogică Alexandra, aflată deja la Liga 3, cu meciuri amicale internaționale în delegările FRF.
„Are peste 1,80 m, a făcut sport de performanță, e bine pregătită fizic și teoretic. Nu-i lipsește decât ambiția să meargă mai sus. Sunt convins că o să ajungă la nivel UEFA, poate FIFA, dacă se ține de treabă.”
În ciuda percepțiilor mai vechi, Ivan Iulian respinge ideea de discriminare a arbitrajului feminin.
„Nu e deloc discriminat, din contră, e avantajat. La concursuri se prezintă mult mai puține fete. Dacă se cer trei-patru, iar tu ești bine pregătită, șansele sunt enorme. La băieți se bat 100 pe câteva locuri. La Giurgiu, fetele sunt, din ce văd, mai ambițioase și mai serioase decât mulți băieți. Dacă ascultă, dacă iau de la fiecare observator ce e bun, nimeni nu le poate opri.”
„Titanii” arbitrajului giurgiuvean – modele vii pentru generația nouă
În vestiarele și pe terenurile Giurgiului mai apar încă nume care, în mod normal, ar trebui să fie doar în tribune, cu pixul în mână: Tănăsoiu, Buzică și alți arbitri cu zeci de ani de experiență.
„Tănăsoiu are în jur de 57 de ani și încă arbitrează constant. Buzică la fel – se supără dacă nu e la centru, atât de mult îi place. De dimineață până seara, meci după meci.”
Rolul lor nu e doar să ducă meciul la bun sfârșit, ci să fie modele pentru cei tineri. La pauză, la vestiare, după meci, discuțiile cu ei cântăresc mai mult decât o oră de teorie.
„Copiii îi văd cum sunt respectați de jucători. Faptul că un arbitru cu experiență este acceptat chiar și când greșește arată ceva: jucătorii îi cunosc caracterul și știu că nu greșește cu intenție. Asta nu o înveți din carte.”
Pentru tinerii arbitri, fiecare meci alături de un „titan” înseamnă bagaj de cunoștințe:
- la pauză află ce au greșit;
- află și ce au făcut bine, pentru a repeta deciziile corecte;
- capătă încredere să continue, chiar după meciuri grele, injurii sau critici.
„Le spun mereu – ai voie să greșești, dar încearcă să greșești cât mai puțin. Asta e valabil în orice meserie. Experiența lor îi ajută pe copii să rămână în arbitraj atunci când ar vrea să renunțe după un meci mai urât.”
De ce nu prind toți play-off-ul – criteriile invizibile ale delegărilor
De fiecare dată când se apropie play-off-ul și play-out-ul, aceeași întrebare se aude printre arbitri: „De ce nu am meciuri în fazele astea?”.
Ivan Iulian explică deschis: nu toți pot fi delegați la meciurile cu miză mare, exact cum nu toți jucătorii sunt titulari.
Criteriile sunt clare:
- valoarea și forma sportivă – rezultatele la testele fizice;
- pregătirea teoretică – notele la examenele pe regulament;
- compatibilitatea cu echipele – sunt cluburi care au antipatii ferme față de anumiți arbitri; în asemenea cazuri, delegarea „cu forța” nu ajută pe nimeni.
„Noi ne bazăm pe criteriul valorii, nu pe altceva. Cine e serios, vine la ședințe, se pregătește, are note bune și meciuri bune, intră primul pe listă pentru meciurile importante. Ceilalți nu sunt uitați, dar primesc jocuri cu miză mai mică, unde pot crește fără presiune. Important e să înțeleagă asta și să discutăm față în față, ca bărbații, nu pe la colțuri.”
2030 – alte reguli, aceleași principii
Când vine vorba de viitor, Ivan Iulian nu se ascunde după clișee. Viitorul arbitrajului va fi mult mai tehnic și mai presărat de schimbări de regulament decât ne imaginăm.
„Legile jocului se schimbă mai des decât Codul fiscal. De două ori pe an, IFAB ( International Football Association Board ) modifică, testează, introduce noutăți. Cartonașul albastru, de exemplu, e testat acum în anumite competiții. Până în 2030, o să vedem și alte culori, alte proceduri, poate chiar alt sistem de sancțiuni.”
Un exemplu recent – noua regulă a portarului. Nu se mai numără în gând șase secunde. Acum, portarul poate ține mingea opt secunde, iar dacă depășește, lovitura liberă nu mai este indirectă din careu, ci lovitură de la colț. Arbitrul trebuie să numere ultimele cinci secunde cu voce tare și să arate numărul pe degete, pentru ca toți – jucători, staff, tribune – să vadă clar.
„Dacă nu știi schimbările astea, ești pierdut. Eu, ca lector, dacă nu deschid cartea cu Legile Jocului la câteva zile, dacă nu merg la cele două cursuri anuale de la FRF (februarie și august), nu am ce căuta în fața arbitrilor. Ar fi ipocrizie să explic ceva ce nu stăpânesc. De aceea, cine vrea să facă arbitraj în 2030 trebuie să accepte că învățatul nu se termină niciodată.”
2026: obiective clare – școală terminată, retur liniștit, arbitri mai mulți în iarbă
În plan imediat, pentru 2026, obiectivele lui Ivan Iulian sunt precise:
- finalizarea școlii de arbitri și acordarea categoriei de stagiar noilor absolvenți;
- organizarea unor pregătiri fizice și teoretice serioase după pauza de iarnă („să-i scoatem din iarnă cu câteva kilograme mai puține, nu mai multe”);
- intrarea în retur cu teste fizice și teoretice la zi pentru toți, mai ales că urmează play-off-uri și play-out-uri cu miză mare în Liga 4, Liga 5 și la juniori.
„Returul o să fie mai greu decât turul. Vin play-off-urile, echipele cu pretenții, lupta pentru promovare și pentru evitarea retrogradării. Nivelul meciurilor crește automat, iar noi trebuie să fim pregătiți la fel ca arbitri și ca observatori. Ce am început vara asta trebuie continuat în aceeași notă.”
Un final de an cu strângeri de mână, nu cu ranchiuni
Anul arbitrajului giurgiuvean se va încheia, ca de obicei, cu banchetul arbitrilor și observatorilor, pe 6 decembrie. Acolo vor fi premiați cei mai buni, se va discuta, se vor spune povești de sezon, se vor analiza calm și zâmbind greșelile și reușitele.
„Cu ocazia asta, la o masă, între prieteni, ne urăm unii altora ce e mai bun. Să fim sănătoși, că restul vin de la sine. Anul acesta a fost greu pentru toți, nu doar pentru fotbal. Important e să lăsăm deoparte ce a fost rău, să ținem minte lucrurile bune și cu ele să intrăm în anul următor.”
Mesajul lui Ivan Iulian pentru lumea fotbalului giurgiuvean – arbitri, observatori, jucători, antrenori, oficiali – e simplu și direct:
„La sfârșit de an, o strângere de mână valorează mai mult decât toate discuțiile aprinse de peste an. Lăsați dușmăniile, lăsați răutățile, gândiți-vă la ce a fost bine și mergeți cu asta mai departe. Așa e normal să închei un an, ca să poți să-l începi pe următorul într-o notă bună.”
Interviu realizat de Alexandru Mircea
