Ghişeu special pentru depunerea cererilor la ajutoarele de încălzire

O adevărată problemă, pentru majoritatea giurgiuvenilor care beneficiază de ajutorul de încălzire pare a fi în sfârşit rezolvată.
Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să bată drumul până la Direcţia de Asistenţă Socială, la Giurgiu Nord.
Ei vor putea depune acum cererile şi documentele necesare la un birou special înfiinţat în acest scop, situat în incinta sediului Cantinei de Ajutor Social, din cartierul Tineretului.
Şi pentru că autobuzele circulă destul de rar prin zona de Nord a oraşului, iar cei mai mulţi nu stau prea bine cu banii cât să îşi permită un taxi, pentru ei această procedură reprezenta un adevărat calvar, pe timpul iernii.
De asemenea, la Cantina Socială se primesc doar cererile pentru acest tip de ajutor, pentru celelalte probleme, giurgiuvenii sunt în continuare nevoiţi să meargă până la Giurgiu Nord.
O noutate a condiţiilor stabilite în acest an pentru primirea ajutorului de încălzire este faptul că, la depunerea cererii, pe lângă celelalte documente prevăzute de lege, trebuie depusă şi o factură de la energie termică, gaze sau electricitate, în funcţie de tipul de încălzire folosit.
Practic, este nevoie de codul de client de pe factura respectivă, aşa că, în cazul celor care locuiesc la bloc şi se încălzesc cu energie termică în sistem centralizat, dacă facturile nu mai există la asociaţia de locatari, este suficient codul de client, însă acesta trebuie redat corect, pe propria răspundere a solicitantului.
Programul biroului nou-înfiinat la Cantina Socială este zilnic, de luni până vineri, între orele 7 şi 15.