Cu cartile pe masa – conferinta ALDE GIURGIU

În conferinţa de presă organizată joi, 2 martie 2017, la sediul ALDE Giurgiu, copreşedintele organizaţiei municipale, Alexandru Vladu a prezentat presei locale principalele subiecte dezbătute în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente ALDE ce s-a desfăşurat, sâmbătă, 26 februarie 2017 la Centrul Cultural ,,Ion Vinea”. Din cei 141 de membrii invitaţi au fost prezenţi 108, aceştia votând în unanimitate solicitarea făcută de Delegaţia Permanentă Naţională în ceea ce priveşte organizarea unui Congres Extraordinar ALDE, până la sfârşitul lunii martie 2017. Desemnarea delegaţilor la congres se va face ţinând cont de două norme şi anume, un delegat la 50 de membrii de organizaţie şi un delegat la fiecare 500 de voturi obţinute de fiecare organizaţie teritorială, la alegerile locale şi parlamentare din anul 2016. Congresul Extraordinar ALDE are ca scop desemnarea conducerii partidului la nivel national, urmând ca după aceea, fiecare organizaţie teritorială din ţară să-şi aleagă conducerea.
Prezent la conferinţa de presă, purtătorul de cuvânt Giurgiu ALDE, Ionel Muscalu a precizat că este necesară organizarea acestui congres deoarece fiecare organizaţie teritorială îşi doreşte să aibă un singur preşedinte, atât la nivel national cât şi la nivel local.

 Alexandru Vladu a vorbit despre ultima propunere a domniei sale ce va fi supusă spre aprobare Consiliului Local Giurgiu, vineri, 2 martie 2017, cu privire la numirea lui Ionel Muscalu ca Cetăţean de Onoare al Municipiului Giurgiu. Alexandru Vladu a adus cele şapte cărţi scrise de Ionel Muscalu, pentru a vorbi cu ,,cărţile pe masă”.
,, Sunt luări de poziţie pro şi contra, pe reţelele de socializare vis a vis de acest proiect de hotărâre şi de avantajele pe care Ionel Muscalu le-ar avea după ce v-a deveni cetăţean de onoare. Trebuie să se ştie că Ionel Muscalu trăieşte dintr-un salariu decent, într-o locuinţă cu chirie şi că are o situaţie financiară modestă. Ionel Muscalu este un om care a reprezentat si reprezinta cu cinste oraşul nostru atât în ţară cât şi în străinătate,” a adăugat copreşedintele Giurgiu ALDE, Alexandru Vladu.