„Scoala noastra cea de toate zilele”

De ce nu ne mai e draga scoala? De ce nu mai avem respect pentru educatie?
In zilele noastre, cel putin la noi in tara, nici elevii, nici profesorii, nici parintii nu mai au respect si apropiere de scoala.
Fiecare are o suita intreaga de nemultumiri si reprosuri la adresa scolii.
Vrem schimbare!
Sunt de accord, e necesara, dar nu se poate face totul peste noapte si doar stand cu mainile in san. Nu e suficient doar sa ne dorim o schimbare, ci sa si actionam in acest sens.
In ultima vreme, multe publicatii, bloggeri, parinti sau profesori vorbesc despre necesitatea schimbarii scolii romanesti. E extraordinar de bine ca lumea vorbeste. Intr-o zi se va trece si la fapte, insa marea provocare mi se pare ca toti cei care doresc schimbarea in bine a scolii romanesti sa reuseasca sa-si uneasca fortele sub un scop comun: beneficiul copiilor.
Daca aruncam o privire inapoi in timp, vedem ca scoala a trecut prin incercari grele, iar oamenii au facut sacrificii foarte mari de-a lungul timpului pentru a dezvolta sisteme si metode de invatare, pentru a o face accesibila pentru fiecare individ in parte.
La inceputuri, oamenii aveau un mare respect pentru carti si invatatura si au inteles de timpuriu ca achizitia de informatii inseamna autoeducare si evolutie la nivel individual, dar si ca specie. Asa ca au depus eforturi substantiale ca omenirea sa beneficieze de invatatura. Contextul economic si statutul social permiteau doar anumitor categorii sa beneficieze de scolarizare. Saracii, femeile sau oamenii de culoare nu puteau accesa scoala si s-au dus batalii crunte pentru eliminarea discriminarii in scoli.
Nu mai departe de perioada copilariei bunicilor nostri, inca ne mai confruntam cu problema mersului la scoala. La inceputul anilor 1900, o parte dintre ei nu au mers la scoala sau mergeau doar primele 4 clase, deoarece un copil de 10 ani era mai folositor pe camp decat la scoala.
Pe masura ce societatea a devenit mai complexa, scoala a inceput sa capete insemnatate mai mare, iar mersul la scoala a devenit obligatoriu si o conditie a evolutiei speciei, a civilizatiei.
Inca mai sunt multe probleme de reglat la nivel mondial in ceea ce priveste educatia. Dar stradaniile sunt ca schimbarile sa fie spre bine.
In Romania nu beneficiem de cel mai bun sistem de invatamant de pe planeta, e adevarat.
Scolile nu sunt dotate cu materiale didactice corespunzatoare, unele au cladiri darapanate sau toalete in curte, programa scolara e neactualizata, metodele de predare sunt depasite si neadaptate timpurilor noastre, aproape ca vedem numai uscaturi, nimic bun si nicio speranta.
Dar avem ceva bun, avem totusi un sistem de invatamant pe care il putem resuscita si reinventa si avem copiii. Pentru ei avem obligatia de a face scoli functionale.

E clar ca scoala nu mai raspunde nevoilor actuale: profesorii vor mai multi bani si mai mult respect, parintii vor mai multa implicare din partea profesoriilor si a copiilor, copiii vor sa experimenteze si sa inteleaga notiuni si actiuni contemporane vietii lor.
Mai popular spus, profesorii sunt scarbiti de profesia lor, dar asta au invatat sa faca, asta fac, unde sa se mai duca si cum sa se mai reprofileze?! In apararea lor spun ca nici societatea romaneasca nu este o structura care sa incurajeze si sa faciliteze reorientarea profesionala. Ce le reprosez insa este lipsa de implicare si abandonul luptei. A fi profesor este o meserie in care trebuie sa ai har, toate actiunile tale trebuie sa fie indreptate in beneficiual copiilor. Profesorii de azi sunt intr-o permanenta frustrare si asteptare: sa li se mareasca salariile, sa se schimbe programa, despre care spun si ei cu naduf ca e prea stufoasa, sa se imbunatateasca baza didactica a scolii, copiii sa invete mai mult, mai bine, sa fie mai implicati, mai respectuosi. Nu stiu de la cine asteapta ei toate astea. Pana se vor dumiri insa, ar putea sa faca ei insisi cate ceva, in primul rand pentru a-si face viata mai buna si apoi pentru a-si desavarsi misiunea de dascali. Si ce ar putea sa faca? Sa vorbeasca cu elevii, sa afle ce ii intereseaza, ce ii anima, despre ce le place sa discute, despre ce vor sa afle, ce vor sa faca si sa descopere. Vor fi absolut uimiti de cate lucruri interesante vor afla si vor avea probabil cea mai inflacarata, dinamica si constructiva discutie pe care au avut-o vreodata la o clasa. Bineinteles, vor afla ca elevii vor sa stie despre online, robotica, cip-uri, programare, lucruri pe care nici Jules Verne nu le-a visat vreodata. Da, dar nu mai suntem pe vremea lui Jules Verne, ci suntem intr-o lume in care trebuie sa ne adaptam. Iar ei ca profesori ar trebui sa culeaga date despre ce ii intereseaza pe elevi cu adevarat, apoi sa gaseasca si caile prin care le comunica acestora informatiile. Nu e usor. Dimpotriva, suna a revolutie. Asa e. E o chestiune de adaptare si nu dintre cele mai usoare.
Schimbarea insa nu va veni de undeva din neant, ci se va face cu implicarea fiecaruia in parte.
Profesori, fiti si voi parte din schimbarea in bine a educatiei romanesti!
Parintii, pe de alta parte, cer si ei schimbarea: vor profesori buni, exigenti, sa bage invatatura in oasele copilului, pentru ca daca ai carte, ai parte, oricine stie asta, vorba proverbului. Vor copii care sa invete mult si bine, sa isi faca un rost in viata. Presiunea pentru a obtine rezultate foarte bune la TOATE materiile este déjà un mod de viata, copilul este suprasolicitat cu multe teme si activitati inca de la varste mici. Un copil de 6-7 ani ajunge sa plece la 8 dimineata de acasa si sa se mai intoarca la 8 seara, petrecandu-si tot acest timp cu scoala, optionale, meditatii, sport, deci solicitare intensa fizica si intelectuala. Nu stiu cati dintre adulti ar putea face fata unui astfel de program timp de 8 sau 12 ani, zilnic.
Stresul de a avea rezultate foarte bune la invatatura, de a urma visul profesional al parintilor si nu propriile visuri, de a-si asigura in viitor o pozitie privilegiata in societate, ii coplesesc pe copii si ii conduc de cele mai multe ori catre insatisfactii si esec.

Ca parinte il putem invata pe copil sa fie respectuos, increzator in sine, curios in a descoperi lumea.
Il putem aprecia pentru ceea ce face bine.
Il putem indruma sa-si gaseasca propriul drum.
Il putem incuraja sa-si descopere pasiunile si priceperile.
Il putem sustine sa devina din ce in ce mai bun.
Ii putem spune ca scoala este intr-un moment de transformare si ca schimbarile nu se pot intampla peste noapte, dar ca el, copilul, face parte din schimbare si ca are resursele necesare sa-si gasesca drumul in viata.

Daca ii intrebam, copiii ne vor spune ce le place si ce nu sa faca. Vom descoperi, la fel ca si profesorii, ca majoritatea copiilor sunt pasionati de tehnologie (e normal, e lumea lor), internet, programare, sau de arte sau de stiinte sau de zona de beauty, de sport sau de politica poate.
Putem ca parinti sa discutam cu profesorii despre aceste pasiuni. Cu siguranta exista si profesori deschisi catre nou, catre contemporaneitate, si daca in programa obisnuita de scoala nu vor putea fi introduse cursurile de care sunt preocupati copiii, se pot organiza cursuri optionale.
De undeva trebuie sa incepem.
Parinti, fiti si voi parte din schimbarea in bine a educatiei copiilor vostri!
Copiii au si ei nemultumiri: materia predata in scoala nu li se pare interesanta, profesorii nu au o metoda adecvata de transmitere a informatiilor, parintii nu comunica in mod real cu ei, societatea nu le ofera perspective profesionale atragatoare, se plictisesc.
Copiii ar trebui sa afle insa ca si generatiile dinaintea lor s-au simtit de sacrificiu si neintelese, dar au reusit sa mearga mai departe, depasindu-si predecesorii. Lamentarea si revolta nejustificate duc la stagnare, nu la evolutie.
Asadar, spuneti parintilor si profesorilor ce va doriti!
Copii, schimbarea se face si impreuna cu voi, nu doar pentru voi.
Echilibrul e greu de gasit, iar schimbarea presupune iesirea din zona de confort. Dar candva si de undeva tot trebuie sa incepem.
Vorba aceea: fa mai intai in tine schimbarea pe care o vrei in lume!